Cei mai mari dușmani ai poporului român au fost în ultimii 26 de ani politicienii. Dacă în ′90 am ales din naivitate la conducerea țării niște personaje lipsite de conștiință națională, începând din 2000 încoace, am ales numai din prostie oameni politici și mai mediocri ca în vremurile de început ale democrației românești. Puteam avea un început extraordinar ca țară după Revoluția din ′89. Am fost singura țară care în ultimii 2000 de ani și-a plătit datoria externă, aveam un surplus financiar mai mult decât rezonabil plus că reușisem să credităm o grămadă de alte state cărora nu le-am mai cerut banii înapoi nici până în zilele noastre. Nu mult, numai câteva zeci de miliarde de dolari, atât „au uitat” bravii noștri conducători democratici prin visteriile statelor „tovarășe și pretene”. Aveam industrii care poate nu se ridicau la nivelul celor din occident ca aparatură și dotare, dar care odată ce își plăteau oamenii, funcționau, o agricultură decentă și mulți oameni tineri care, dacă ar fi fost îndrumați corespunzător, ar fi făcut ca economia României să duduie. Dar n-a fost să fie așa! Efectiv, toată munca acestui popor, de aproape 50 de ani, a fost distrusă în mai puțin de 10 ani pe motivul că, fiind o creație a comunismului, nu era bună și răul trebuia tăiat de la rădăcină.
Am refuzat să fim stăpâni la noi în țară și am preferat să devenim sclavi. Acei tineri, mari revoluționari și grozavi amatori de democrație, s-au trezit prin anii 2000 că nu au unde să lucreze. Erau deja căsătoriți, cu copii și bani ioc, canci, din părți. S-au trezit brusc că trăiesc într-o lume și mai coruptă decât cea comunistă, că trebuie să dea șpagă, peșcheșuri și alte atenții ca să câștige minimum pe economie. Au descoperit că școala s-a transformat încetul cu încetul într-o fabrică de diplome, care nu-i mai ajută cu nimic în viață, că terminarea unui liceu sau a unei facultăți nu le mai aduce un serviciu, ci numai iluzii. Au descoperit că valorile morale nu mai contează în fața banilor, că haina este cea care îl face pe om, că demnitatea este direct proporțională cu banii pe care îi ai în conturi, ș.a.m.d. Dar în loc să mai fie încă odată revoluționari, să reformeze societatea împreună cu clasa politică, au ales să fugă în occident. Pentru că deja sistemul era mult mai puternic ca ei și, pentru că democrația se ștergea la fund cu visele lor mai abitir decât orice ștab comunist. În acei ani, de până în 2000, românii și-au pierdut demnitatea. Din acel moment ei nu au mai avut pentru ce să lupte. Drept urmare, au ales să plece crezând că pe meleaguri străine o să redescopere cum e să fii demn. Poate unii au reușit, dar sunt mulți care încă mai rătăcesc după dânsa. Cei care au găsit-o, consideră occidentul a doua lor casă tocmai din acest motiv. Ceilalți, se luptă și acolo cu frustrările, cu nemulțumirile, cu amărăciunile moștenite din țară. Le va fi teribil de greu să mai fie vreodată oameni întregi. Sufletele lor sunt fărămițate de dorul de cei dragi, de dorul de țară, de lupta între ce sunt și ce ar fi putut fi.
Vina politicienilor este aceea că au permis să se întâmple aceste lucruri. Că în loc să facă istorie, au ales numai să treacă prin ea, efemer, ca o pală de vânt pe un bulevard pustiu. S-au bucurat numai de avantajele statutului lor, fără a avea în vedere că rostul lor este acela de a pune interesele țării pe primul loc. Au ignorat faptul că principala grijă pe care trebuie s-o aibă ca guvernanți este cea față de popor, căruia trebuie să-i oferi condiții pentru a se dezvolta și evolua ca națiune cât mai demn.
Ca om politic trebuie să ai grijă de poporul tău, ca de propriul copil. Nu cred că există vreun părinte care nu vrea să-i ofere copilului său o educație corespunzătoare, un sistem sanitar cât mai bun, alimente sănătoase, cultivate în propria grădină, stabilitate economică. Pentru că numai așa un copil se poate dezvolta armonios, devenind un tânăr chibzuit și un adult responsabil. Acesta ar fi climatul potrivit în care el își poate întemeia o familie, în care poate pune umărul la construirea în bine a societății. Cât timp nu vom avea politicieni care să priceapă că poporul este ca și copilul lor, nimic nu va merge cum trebuie.
Politicienii români trebuie urâți! Trebuie să se teamă de popor, tocmai pentru că nu-l iubesc . Ei se iubesc numai pe ei înșiși. Groaza față de alegători trebuie să fie atât de mare încât să-și dorească de bună-voie să-și părăsească fotoliile sau măcar să nu candideze din nou. În locul lor trebuie să vină oameni care iubesc acest neam. Putem face acest lucru. Nu-i greu să-l urăști pe dușmanul tău. Ori ei ani de-a rândul asta au fost: cel mai mai mare dușman al nostru. Ne-au luat tot: dreptul la un loc de muncă, dreptul la o educație corespunzătoare, au distrus agricultura, sistemul medical, economia, industria, dar ce e cel mai grav e că ne-au luat demnitatea. Să îți fie rușine că ești român e poate cel mai de jos nivel la care au putut să ne aducă. Bunicii noștri, părinții noștri, se răsucesc în morminte când văd cum am ajuns. Poate ei aveau mai puține ca noi, dar aveau mândria de a fi români. Erau oameni demni care nu puteau fi îngenuncheați, pe care viața îi încerca, dar nu le sfărâma sufletele. Erau oameni întregi.
Politicienii români trebuie să fie urâți! Cu ei nu trebuie să fii creștin. Nu trebuie întors și celălalt obraz. Dacă au greșit, să plătească. Dar mai cu seamă, să știe că plata respectivă poate veni oricând, din mâna oricui, la orice colț. Nu trebuie să se simtă în siguranță nici măcar două minute pe zi. Să înnebunească de grijă, așa cum înnebunesc milioane de români cărora le-au distrus speranțele și visele….
Politicienii români, trebuie urâți…..
Lasa un raspuns