Federația Sindicatelor Libere din Învățământ îi solicită ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, să intervină pentru acordarea drepturilor salariale care se cuvin personalului din sistemul de învățământ preuniversitar de stat.

Astfel, FSLI solicită ca salariile cadrelor didactice care asigură predarea simultană la două – cinci clase de elevi sau grupe în învățământul preșcolar, primar sau gimnazial să primească o majorare conform legii în vigoare.

Federația din învățământ subliniază că un cadru didactic ar trebui să primească o majorare a salariului de bază, după cum urmează: pentru două clase de elevi/grupe, o creștere cu 7% a salariului de bază deținut; pentru trei clase de elevi/grupe, o creștere cu 10% a salariului de bază deținut; pentru patru clase de elevi/grupe, o creștere cu 15% a salariului de bază deținut, pentru cinci clase/grupe, o creștere cu 20% a salariul de bază deținut.

Reprezentanții FSLI au mai precizat că un alt drept salarial care nu se acordă îl reprezintă indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor, în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care nu se plătește cadrelor didactice pensionate ce își desfășoară activitatea în domeniul pentru care titlul științific și care sunt încadrate pe posturi sau catedre vacante din învățământul preuniversitar, cu contract individual de muncă pe durată determinată, în regim de plata cu ora.

Un al treilea punct cerut de membrii sindicali se referă la plata corectă a gradației de merit pe care au obținut-o cadrele didactice.

FSLI precizează că o altă problemă care trebuie soluționată în regim de urgență este aceea a acordării sporului de suprasolicitare neuropsihică, de 10% din salariul de bază.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.