Comisii mixte, constituite din ordinul prefectului Florin Sinescu, vor verifica, de marți, 18 martie şi până pe 31 martie, modul cum au fost salubrizate cursurile de apă şi cum au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele, în toate cele 114 localităţi ale judeţului.

Prefectura solicită celor responsabili să realizeze de urgenţă lucrările ce se impugn, pentru a evita blocajele pe cursurile de apă, care pot duce la pierderile de vieţi omeneşti şi pagube materiale, precum şi la inundarea localităţilor.

În cadrul acestor controale, se va verifica, în special, existenţa depozitelor de deşeuri şi de material lemnos pe malurile şi în albiile cursurilor de apă şi în zonele de scurgere ale podurilor şi podeţelor.

Pentru deficiențele constatate, se vor da termene scurte pentru remedierea acestora, iar în cazul în care acestea nu vor fi luate în considerare, reprezentanţii Comisariatului Judeţean al Gărzii Naționale de Mediu vor aplica sancţiuni.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.