Deputata PDL, Sanda-Maria Ardeleanu a participat în perioada 18-21 noiembrie, la Chișinău a XXVI-a Reuniune a Conferinței Adunării Parlamentare a Francofoniei, având ca temă de dezbatere: “Cercetarea – consolidarea francezei ca limbă de acces la cunoaștere prin Francofonie”.

Potrivit comunicatului de presă postat pe blogul personal, domnia sa a prezentat în calitate de Președinte al Delegației Parlamentului României la APF, Proiectul Reuniunii Conferinței Președinților Adunării Parlamentare a Francofoniei – Regiunea Europa, ce va avea loc la București şi Suceava, în perioada 20-23 martie 2014.

„Din tematica propusă spre dezbatere în România menționăm următoarele subiecte: rolul tinerilor francofoni în promovarea valorilor Francofoniei, specificul Francofoniei în Europa Centrală și Orientală, Francofonia – vector al multiculturalismului și plurilingvismului. În perspectiva acestui eveniment, Suceava și proiectele județului nostru au fost menționate de nenumărate ori pe parcursul lucrărilor Reuniunii de la Chișinău, acestea fiind deja un reper pe harta Francofoniei europene”a declarat Sanda-Maria Ardeleanu,care a mai precizat că la Chișinău a fost validată prezența României în biroul de conducere al Rețelei Femeilor Francofone, alături de Belgia și Franța.

În capitala Republicii Moldova, Ardeleanu s-a întâlniri cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca, dar și colegi universitari.

Întreg programul Reuniunii de la Chișinău s-a desfășurat sub auspiciile parafării de către Republica Moldova a acordului de parteneriat cu Uniunea Europeană, ce va avea loc la Vilnius în zilele de 27 și 28 noiembrie.

Cea de-a XXVI-a Conferință la APF desfășurată la Chișinău s-a încheiat prin adoptarea a două Rezoluții cu privire la rolul cercetării în consolidarea francezei ca limbă de acces la cunoaștere prin Francofonie precum și cu privire la Parteneriatul oriental.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.