Potrivit unui comunicat de presă, Alianţa Civilizaţiilor (AC ONU) este o inițiativă lansată în cadrul ONU, la 14 iulie 2005, în scopul mobilizării unei acţiuni politice la nivel global, pentru facilitarea dialogului şi promovarea înţelegerii şi reconcilierii între culturi şi religii, inclusiv prin susţinerea de proiecte în domeniile educaţie, tineret, migraţie şi media. AC ONU este sprijinită de un Grup de Prietenie, alcătuit în prezent din 133 de ţări (inclusiv toate statele membre UE) şi 22 organizaţii internaţionale. România a aderat în Grupul de Prietenie al AC ONU și s-a implicat activ în sprijinirea obiectivelor Alianței, atât în țară, prin derularea a două planuri naționale, cât și la nivel internațional. În prezent, este în curs de pregătire un al treilea plan național de acțiune.
Invitarea prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, deputat în Parlamentul României și membru în Comisia de învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților, vine în contextul în care o importanță deosebită în activitatea AC ONU o va avea utilizarea centrelor universitare în vederea promovării principiilor și ideilor acestui organism, prin organizarea unor evenimente și proiecte culturale sub egida acestei inițiative.
Prin asigurarea vizibilității sporite a acțiunilor AC ONU și promovarea diversității și înțelegerii interculturale, îndeosebi în rândul tinerilor, Ministerul Afacerilor Externe a solicitat sprijinul unor instituții românești proeminente în domeniul dialogului intercultural și interreligios, pentru a desemna un reprezentant în cadrul Comitetului Director al Alianței Civilizațiilor.
„Activitatea Comitetului Director al Alianței Civilizațiilor în România are ca principal obiectiv organizarea, sub egida AC ONU, a unor proiecte și manifestări care să contribuie la înțelegerea reciprocă, în special în următoarele domenii: educație, cercetare, multilingvism, media, sport și tineret. Aceste proiecte vor fi incluse în cel de-al treilea Plan de acțiune pentru activitatea Alianței Civilizațiilor în România 2014-2016”, a precizat deputatul PDL Sanda-Maria Ardeleanu.
Lasa un raspuns