O tânără din județul Iași a sesizat polițiștii suceveni că un bărbat a contactat-o telefonic și a amenințat-o că va distribui imagini compromițătoare cu ea.

Din verificări a rezultat că la 15 august, tânăra a fost contactată de un bărbat care i-a spus că deţine 20 de suporturi optice tip „CD”, cuprinzând filmări în care apare în situaţii compromiţătoare şi i le va înmâna doar cu condiţia de a se întâlni cu aceasta, în caz contrar urmând a fi distribuite persoanelor din anturajul său.

La 16 august, tânăra s-a întâlnit cu făptuitorul care i-a înmânat 20 de CD-uri, din verificarea acestora rezultând că sunt neinscripţionate. Tânăra a mai precizat că la data de mai sus, s-a întâlnit cu bărbatul în maşina acestuia, însă la un moment dat, crezând că este urmărit, acesta i-a solicitat să coboare din autoturism, părăsind zona în viteză.

În urma investigaţiilor efectuate, suspectul a fost identificat în persoana unui bărbat de 37 de ani, din municipiul Suceava, fără ocupaţie. Fiind condus şi audiat la sediul poliţiei, bărbatul a recunoscut săvârşirea faptei.

Faţă de învinuit s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de şantaj, fiind emisă ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore.

Învinuitul a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca astăzi, 20 august, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cu propunere de arestare preventivă.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.