Boboteaza a fost sărbătorită în tot județul Suceava, luni, 6 ianuarie 2020. Astfel, sucevenii au mers la Biserică pentru a lua apă sfințită. În satele din județ, încă se mai păstrează tradițiile vechi moștenite din moși – strămoși. Se fac cruci de gheață, se merge cu Chiraleisa, preoții fac agheasmă (apă sfințită), cu care „botează” apele, oamenii, animalele și casele, iar în Ajunul Bobotezei se merge cu colinda.

Boboteaza sau epifania este sărbătorită la 6 ianuarie de către Biserica ortodoxă și catolică. Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului. În grecește, cuvântul Bobotează este numit Teofanie sau Epifanie care se traduce prin „Arătarea Domnului”, adică a Sfintei Treimi. Ortodocșii comemorează botezul lui Iisus în râul Iordan, văzută ca o manifestare către lume a Fiului lui Dumnezeu (Arătarea Domnului).

Chiraleisa desemnează „umblatul preotului cu botezul”. Termenul „chiraleisa” vine de la grecescul „Kyrie Eleison” și înseamnă „Doamne miluiește”. În Bucovina există obiceiul ca în Ajunul Bobotezei, grupuri de copii să meargă din casă în casă sa vestească sosirea preotului cu „botezul”. Copiii nu rostesc, ca la Craciun, texte versificate, ci strigă de trei ori „Chiraleisa!”. Ei primesc în schimb mere, nuci și prăjituri.

De altfel, Colecția Etnografică Paul Torac a postat o fotografie din Ajunul Bobotezei din anul 1930, în care se poate observa cum preotul se pregătește să meargă cu chiraleisa.

Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului.

Apa sfinţită la biserică în această zi şi luată de credincioşi nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.

Agheasma Mare se săvârşeşte numai de Bobotează, spre deosebire de Agheasma Mică, ce se obţine prin sfinţirea în biserică a apei, în prima zi a fiecărei luni, dar şi în case, la sfeştanie. Totodată, Agheasma Mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 şi 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.