Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, au dispus la data de 28 iulie, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată în stare arest preventiv a inculpatului Nicuțar Teodor Cătălin pentru săvârşirea infracţiunilor de „ultraj” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”.

„În fapt, s-a reţinut că la datele de 9 iulie şi 12 iulie, pe raza comunei Vatra Moldoviţei, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat, inculpatul Nicuţar Teodor Cătălin l-a ameninţat cu acte de violenţă şi a încercat să îl agreseze cu o drujbă pornită, în plină stradă, iar apoi cu un par şi în final a aplicat o lovitură cu pumnul în zona urechii stângi lucrătorului de poliţie P. G. F.,din cadrul Postului de Poliţie Vatra Moldoviţei, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în prezenţa mai multor martori”, precizează un comunicat al procurorilor.

Totodată, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, prin rechizitoriu, au trimis în stare de libertate  inculpatul Nicuțar Gheorghe pentru săvârşirea infracţiunilor de „ultraj”. Acesta este acuzat că, la data de 12 iulie, în timp ce se aflau la sediul Postului de Poliţie Vatra Moldoviţei, le-a adresat ameninţări cu moartea lucrătorilor de poliţie P. G. F. şi A. I., aceştia aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Sesizarea instanţei de judecată prin rechizitoriu nu înlătură sub nici o formă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpaţii.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.