Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a informat joi, 2 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că în anul 2022 au fost înregistrate la Instituția Prefectului județului Suceava pentru verificarea legalității un număr total de 45.533 acte administrative adoptate/emise de cele 114 autoritățile publice locale din județul Suceava + Consiliul Județean Suceava, din care: 10.740 hotărâri adoptate de consiliile locale din județul Suceava, 318 hotărâri adoptate de Consiliul Județean Suceava, 33.973 dispoziții emise de primari și 502 dispoziții ale președintelui Consiliului Județean Suceava.
Potrivit prefectului Moldovan, au fost contestate în contencios administrativ patru hotărâri adoptate de Consiliile Locale Mitocul Dragomirnei, Șcheia, Dornești și Bosanci și șase dispoziții emise de primari.
Trebuie precizat că activitatea de verificare a legalităţii presupune verificarea următoarelor aspecte de fond ale actelor administrative:
a)respectarea termenelor de comunicare a actelor administrative către prefect;
b)competenţa autorităţii publice locale sau judeţene de a emite sau adopta actul administrativ prin raportare la obiectul reglementat prin acesta şi la atribuţiile autorităţii publice locale sau judeţene;
c)îndeplinirea cvorumului necesar adoptării hotărârii de către consiliul local sau judeţean;
d)conformitatea cu actele normative de nivel superior în a căror executare a fost emis sau adoptat actul administrativ, precum şi cu cele emise sau adoptate la nivel european, în sensul că obiectul reglementat prin actul administrativ să fie în concordanţă cu prevederile legale în temeiul cărora a fost emis sau adoptat actul administrativ;
e)în cazul actelor administrative cu caracter normative, îndeplinirea procedurii pentru asigurarea transparenţei decizionale de către autorităţile administraţiei publice locale;
f)motivarea în drept, prin raportarea la actul normativ cu caracter special care reglementează situaţia dată şi la cel în baza căruia se adoptă sau se emite actul administrativ. Raportarea la actul normativ cu caracter special care reglementează situaţia dată, precum şi la cel în baza căruia se adoptă sau se emite actul administrativ se face prin indicarea articolelor (alineat, literă etc.), din actul normativ care reglementează situaţia de fapt, care a făcut necesară adoptarea sau emiterea actului administrativ;
g)verificarea aspectelor de formă ale actelor administrative, prevăzute de Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În cazurile în care autorităţile administraţiei publice locale solicită, prin adresă motivată, un punct de vedere al prefectului judeţului cu privire la modul în care s-a exercitat controlul de legalitate asupra unui act administrativ emis sau adoptat, consilierul juridic care a verificat actul administrativ comunică autorităţii publice locale, printr-o adresa de răspuns, dacă a fost sau nu necesară intervenţia prefectului pentru a promova acţiune la instanţa de contencios administrativ în vederea anulării actului administrativ respectiv.
În situaţia în care consilierul juridic care realizează controlul de legalitate constată că actul administrativ este adoptat sau emis cu încălcarea prevederilor legale, solicită autorităţii emitente, cu motivarea necesară, după caz:
– refacerea, completarea sau corectarea viciilor de formă în ceea ce priveşte redactarea actului administrativ, prin adresă scrisă;
– reanalizarea actului apreciat ca fiind adoptat sau emis cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare, prin formularea plângerii prealabile, în vederea modificării, completării sau, după caz, a revocării acestuia.
: revista floare albastra = blue: statutul de apartenenta politica a primarului miron nicolae de la bosanci_ care a profitat de liberali pentru a candida in mandatul ii_ dezicand ulterior apartenenta la pnl prin injurii grave la adresa presedinte lui romaniei si …cosmar cu afacerstul acesta care isi are toate afacerile impreunate _ ca sa zic asa cu primaria bosanci si probabil si cea din ipotesti _prin” imobiliare pe extravilan arabil ” si nunumai :5h13’am_3 martie 2023: asa sa be ajute dumnezeu _ adevarul ne face liberi!*:
: domnul barba _ vicepresedinte PNL consiliul judetean _” nu mai e la noi moron _ (nu raspunde la chemarile noastre )”:
: in sensul ca a trai in bosanci acum a devenit in cosmar = omul asta e mai totalitarist decay ceausescu _ totu- i la el!*: