Gheorghe Flutur a anunțat că joi, 11 ianuarie, va participa în satul Iordănești din regiunea Cernăuți-Ucraina, sat în care mai mult de 90% din cei peste 2.000 de locuitori sunt de etnie română, la inaugurarea unei școli. Potrivit președintelui Consiliului Județean, acesta va participa la acest eveniment la invitația președintelui Consiliului Regional Cernăuți, Ivan Munteanu.
În cadrul conferinței susținute la Consiliul Județean, șeful CJ Suceava a spus că va folosi acest prilej pentru a ridica mai multe probleme oficialilor români și ucraineni.
Primul punct pe agenda lui Flutur, în discuțiile cu partea ucrainiană, va fi deschiderea punctelor de frontieră cu Ucraina de la Climăuți, Vicovu de Sus, Ulma și Izvoarele Sucevei. Apoi, va insista asupra importanței construirii coridorului rutier de la Marea Baltică la Marea Neagră, prin Cernăuți și județul Suceava, dar și a legăturii rutiere între Cernăuți și Lvov.
„Am primit întrebări din partea mai multor investitori dacă pot primi forță de muncă din Ucraina și din acest motiv voi aduce în discuție acest aspect”, a mai spus Flutur.
Aglomerația din punctul de trecere a frontierei Siret – Porubne va fi discută la acestă întâlnire, dar și punerea în funcțiune a trenului de la Suceava la Cernăuți.
„Voi face referire la demararea proiectelor transfrontaliere, întrucât CJ Suceava are pregătite 13 astfel de proiecte, cu o valoare de 12 milioane de euro, la transportul intermodal, pentru preluarea mașinilor de mare tonaj pentru a fi transportate pe calea ferată, dar și la proiectul de succes care îl reprezintă parteneriatul de 20 de ani dintre Suceava, Cernăuți și Schwaben (Germania)”, a mai spus șeful CJ Suceava.
La inaugurarea școlii vor fi prezenți și miniștrii de externe ai României și Ucrainei.
Construcția școlii din Iordănești a început în anul 2011. Lucrările s-au efectuat cu mari întreruperi din cauza lipsei fondurilor necesare. În total, costurile de construcție a noii școli sunt estimate la circa 1 milion de euro.
Lasa un raspuns