Daniel Constantin, președintele Partidului Conservator, a confirmat negocierile cu Călin Popescu Tăriceanu pentru o fuziune PC-PLR.

Partidul Conservator este măcinat de lupte interne, după ce Daniel Constantin a anunțat că fuziunea cu formațiunea lui Călin Popescu Tăriceanu a intrat în linie dreaptă.
Cei mai virulenți opozanți ai fuziunii sunt senatorii Dumitru Pelican și Cristiana Anghel, potrivit stiripesurse. În urma unor discuții pe această temă de la Palatul parlamentului, au absentat Cristian Popescu Piedone, Maria Grapini și Ilie Năstase, cu toții fiind împotriva fuziunii, dar împotriva actualei conduceri exercitate de Daniel Constantin.
Din comisia de negociere pentru fuziunnea cu PLR vor face parte: liderul Daniel Constantin, Bogdan Ciucă, Mircea Banias, Vasile Nistor, Daniel Florea și Eugen Durbacă.

În urma fuziunii vor exista doi copreședinți, respectiv daniel Constantin și Călin Popescu Tăriceanu. Un congres al noii formațiuni se va face în 2017, ceea ce îi conferă lui Daniel Constantin un loc în conducerea noului partid.
Daniel Constantin a explicat și câțiva pași care vor fi urmăriți în procesul de fuziune:
1. PC va absorbi PLR-ul lui Călin Popescu Tăriceanu, iar noul partid ca fi condus în formula de co-președinți.
2. Alegerile pentru structura centrală a noului partid vor avea loc la 1 ianuarie 2017.
3. Partidul rezultat din fuziune se va schimba total. Nu se va mai avea titulatura de Conservator, se va schimba sigla, Statutul și doctrina politică.
De asemenea, Daniel Constantin a precizat că partidul nou creat va merge singur în alegeri. „Vom merge singuri la alegerile din 2016, pentru că este nevoie de un al treilea pol politic în România, pe lângă PSD și PNL”, a explicat Daniel Constantin.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.