Astfel, apa minerală vândută în supermarketuri a ajuns pe masa forurilor europene după ce 19 tipuri de apă îmbuteliată au făcut obiectul unor analize de laborator. Dintre acestea, 11 mărci au înregistrat un conținut de bacterii mai ridicat decât limita admisă. Mai mult: 3 dintre aceste tipuri de apă depășeau de 15 ori pragul prevăzut.
Acum, Cotidianul.ro scrie că exploatarea apelor minerale și comercializarea lor a ajuns un domeniu secretizat la maximum. De exemplu, unele autorități publice locale, cum este Prefectura Suceava, consideră că acest domeniu nu este unul de interes public și refuză să ofere informații despre calitatea apelor exploatate din zona Dornelor. Instituţia Prefectului Suceava a făcut în luna mai 2016 o reclamație la Ministerul Mediului privind calitatea apelor din Bazinul Dornelor, dar și privind unele prezumtive activități infracționale în ceea ce privește alocarea de resurse, exploatări de ape minerale către unele firme de exploatare, îmbuteliere și comercializare a apelor minerale.
Corpul de inspectori al Prefecturii a constituit echipă comună cu reprezentanți ai mai multor structuri deconcentrate precum Direcția de Sănătate Publică (DSP), Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Garda de Mediu, Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA). Echipa a redactat un raport de aproape 500 de pagini vizând felul în care au fost distribuite aceste resurse de apă firmelor de exploatare. În urma verificărilor s-a stabilit că, în cel puțin un caz, apele minerale extrase, îmbuteliate și livrate spre consumul public erau neconforme, după legislația în domeniu.
Cantitatea trimisă spre comercializare, precum și numele firmei care a îmbuteliat acest produs nu sunt nici acum destinate publicității, conform prefectului Constantin Harasim. Acesta susține că „există un raport care nu este public, pe care instituțiile care au controlat atunci l-au dat spre parchet“. De asemenea, Harasim adaugă că nu știe la ce parchet a ajuns raportul.
Cu jalba până la UE
Legislația în vigoare este suficient de laxă, astfel încât să ofere protecție agenților economici implicați, dar și le permite acestora multe abateri de la norme. În acest contet, europarlamentarul PNL Daniel Buda a tras un semnal de alarmă la Bruxelles despre apa din supermarketuri cu un conţinut ridicat de bacterii, care afectează sănătatea oamenilor, cerând interzicerea unor astfel de sortimente. Totodată, eurodeputatul i-a cerut comisarului european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Vytenis Andriukaitis, să facă publice instrumentele avute la îndemână în vederea impunerii unor norme la nivel european pentru calitatea apei comercializate pentru consum.
Lasa un raspuns