În perioada 01-06 noiembrie 2016, o delegaţie din partea Academiei de Poliţie „A.I. Cuza” Bucureşti, formată din 15 studenţi, sub coordonarea preşedintelui Asociaţiei Studenţilor din Academia de Poliţie, studentul caporal Cucolea Andrei, s-a aflat într-un schimb de experienţă la sediul Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni.

 

Iniţiativa acestui demers a aparţinut studentului Cucolea Andrei, care, în perioada 2012-2014, a fost şi elev al şcolii militare din Fălticeni, şi se constituie într-un bun prilej pentru studenţi de a lua contact cu modul de pregătire al elevilor jandarmi. Activităţile didactice la care au participat au fost preponderent cu caracter practic-aplicativ, din domeniul intervenţiei profesionale, tragerii cu armamentul şi pregătirii juridice. Întrucât studenţii sunt din cadrul Facultăţilor de Ştiinţe Juridice şi Administrative, de Poliţie şi de Jandarmi, participarea acestora în comun şi alături de elevii jandarmi la procesul de pregătire le-a întărit şi mai mult convingerea că lucrul în echipă şi cooperarea interinstituţională sunt esenţiale pentru reuşita misiunilor care vor face obiectul activităţilor operative viitoare.
De asemenea, în timpul liber, studenţii au efectuat vizite la obiectivele turistice şi istorice din zona Fălticeni şi Suceava.

Pe bază de reciprocitate, în aceeaşi perioadă de timp, o delegaţie formată din 15 elevi ai Şcolii Militare de Jandarmi din Fălticeni s-a aflat în schimb de experienţă la Academia de Poliţie.

14883648_653248014848690_8915565796534341732_o 14939437_653247608182064_8178473319248643946_o 14939949_653248314848660_927026936880239040_o 14940002_653248018182023_575069737342997260_o

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.