Comuna Frătăuții Vechi se numără printre puținele unități administrativ teritoriale care beneficiază de un potențial maxim de absorbție a fondurilor europene, dar și de dezvoltare a parteneriatelor publice private, parteneriate care ar crea un număr semnificativ de locuri de muncă.

Ciprian Covașă, candidatul PMP la Primăria Frătăuții VechiDin nefericire, aceste strategii de dezvoltare au fost ignorate în ultimii ani, iar populația comunei a avut de suferit, tinerii fiind nevoiți să se stabilească în străinătate.

Ciprian Covașă, candidatul Partidului Mișcarea Populară la primăria comunei Frătăuții Vechi, este unul dintre puținii tineri care s-au încăpățânat să rămână acasă pentru a crește, alături de familie și cu frică de Dumnezeu, în comuna de unde se trage. După ce și-a finalizat studiile liceale și universitare în București, a îndrăznit să spere că ACASĂ este locul unde poate dezvolta o mică afacere. Cu experiența acumulată în Capitală, s-a întors pe plaiul bucovinean pentru că i-au lipsit gospodarii din Frătăuții Vechi, gospodari care l-au transformat într-un familist convins și un optimist incurabil.

„Administrația locală nu s-a focusat pe problemele tinerilor”

Dornic de a schimba localitatea în una mai prosperă, Ciprian Covașă a spus „STOP NEPĂSARE, START IMPLICARE”. „De când m-am întors acasă, am lucrat în Frătăuți și am încercat să mă dezvolt pentru ca o dată cu mine să se dezvolte și localitatea. Însă am ajuns la concluzia că lucrurile nu stau așa. Mediul politic-administrativ este esențial în dezvoltarea unei localități, iar dacă eu, ca tânăr, nu mă implic pentru a schimba ceva, dacă nu le cer și celorlalți tineri să se implice alături de mine, nu ajungem nicăieri. Ne complacem în continuare în situația în care ne aflăm, tindem să credem că «normalitate» este ceea ce trăim în fiecare zi și ajungem doar, după câțiva ani, să ne întrebăm încotro ne îndreptăm”, spunea Covașă, ușor dezamăgit. „Nu este normal să plece tinerii afară pentru un trai mai bun, nu este normal să plece părinții în Occident pentru ca fiii și fiicele lor să urmeze o școală, la fel cum nu este normal să credem că dacă avem libertatea de a gândi, exprima și acționa, factorii de decizie din administrație ne pot îngrădii drepturile. Un primar trebuie să fie primar pentru toată lumea, indiferent de stare civilă, convingeri religioase sau apartenențe politice. Un primar trebuie să creeze condiți de trai decente, iar traiul decent nu este atunci când suntem nevoiți să plecăm în străinătate. Traiul decent este atunci când putem face ceea ce am învățat să facem acasă la noi și suntem plătiți pentru asta. Un primar trebuie să creeze locuri de muncă, nu doar să colecteze impozite. Iar eu, cu experiența care o am, sunt capabil să atrag investitori în comuna noastră, pentru a aduce, odată cu investitorii, și tinerii înapoi lângă părinții lor”, a conchis Covașă.

Parteneriatele publice, o enigmă pentru administrațiile locale

Ciprian Covașă, candidat PMP la Primăria Frătăuții VechiConvins de faptul că sunt foarte mulți investitori care sunt dispuși să accepte parteneriate cu administrațiile locale, în urma câtorva discuții purtate cu oameni de afaceri importanți la nivel național, dar și cu un plan de afaceri bine structurat, Ciprian Covașă vine cu soluții care pot schimba nivelul de trai în comuna Frătăuții Vechi, atât din punct de vedere al colectării și cuantumului taxelor și impozitelor locale, cât și din cel al locurilor de muncă. „Înclin să cred că Frătăuții Vechi este una dintre comunele în care angajările sunt de domeniul trecutului, iar locurile de muncă bine remunerate sunt de domeniul mirării. Din fericire, avem câțiva operatori economici care au reușit să creeze locuri de muncă, dar din nefericire trebuie să ne oprim aici. Asta în condițiile în care stăteam de vorbă cu câțiva investitori din Europa care își doresc să investească în fabrici, dar nu identifică administrații locale care să pună la dispoziție pământul și facilitățile, fiind dispuși să achite impozitele pentru acele pământuri. Dincolo de faptul că ar crea locuri de muncă, acești investitori străini îndeplinesc întotdeauna toate condițiile legale pentru desfășurarea activității, însă lipsa de implicare a factorilor de decizie îi îndreaptă spre Bulgaria, Polonia și alte țări. De ce să nu beneficiem și noi de astfel de investitori?”, a completat Ciprian Covașă, candidat la fotoliul de primar al comunei Frătăuții Vechi.

Drepturile oamenilor, considerate favoruri

Un alt lucru deranjant din punctul de vedere al lui Covașă este acela că drepturile pe care oamenii din comună le au sunt considerate favoruri din partea primarului, iar o astfel de abordare trebuie eradicată din Primărie. „Dacă cineva primește un loc de muncă sau i se oferă ceva la care are dreptul de a avea, atunci totul este privit ca pe un favor din partea primarului. Din nefericire, acest comportament este întâlnit peste tot în România, mai ales în mediul rural. Ei bine, acest lucru trebuie să dispară din mediul administrativ, iar oamenii trebuie să fie conștienți de faptul că au drepturi, la fel ca obligații. Nu putem continua așa la nesfârșit. Trebuie să stopăm acest sistem dictatorial. Sunt aproape 10 ani de când am intrat în Uniunea Europeană, iar acestea sunt lucrurile care au rămas în mentalitatea noastră de pe vremea altor regimuri. Oamenii trebuie să fie ascultați și respectați, iar deciziile luate în Consiliul Local trebuie să fie doar în favoarea oamenilor. Am mulți prieteni primari în județul Suceava cu care am stat de vorbă, oameni care au schimbat comuna în bine, și vreau să aduc exemplul lor și în Frătăuți, adică ACASĂ”, a spus în încheiere Covașă.

La 32 de ani, Ciprian Covașă este absolvent de studii superioare, la Universitatea Dimitrie Cantemir din București, fiind de profesie economist, cu o experiență de peste 10 ani în mediul privat de afaceri, nu a mai fost implicat în politică și este la prima candidatură pentru funcția de primar. Atuul său, dincolo de tinerețe, se regăsește în ambiția pe care a dovedit-o când s-a implicat în construcția unei afaceri de la zero, reușind să crească natural o afacere de succes. Vorbitor fluent de 3 limbi străine, Ciprian Covașă vrea să demonstreze că o comună atât de frumoasă și plină de istorie cum e Frătăuții Vechi se poate evidenția printr-o administrare corectă și europeană.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.