Pe 6 august, creștinii sărbătoresc Schimbarea la Față a Domnului, una dintre cele mai mari sărbători religioase. De această zi specială sunt legate multe obiceiuri și tradiții românești.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI reprezintă data la care Iisus, împreună cu trei dintre mucenicii cei mai apropiaţi, Petru, Iacob si Ioan, au urcat pe muntele Tabor ca sa se roage. Aici, apostolii au fost învăluiţi într-un nor de lumină, în timp ce Iisus se ruga. În ziua praznicului, Biserica acordă dezlegare la peşte, de altfel singura dezlegare din Postul Sfintei Mării.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI. În această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare. Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește nici iarbă.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI. În această zi se interzice scăldatul. De la Probajenii înainte, nu-i slobod să te mai scalzi în rău. O coborât cerbul de la munte, s-o pisat în apa și-o răcit apa. Atâta-i tăt.” (Memoria Ethnologica) Explicația este cu totul altă: apele fiind de acum tot mai reci, crește riscul îmbolnăvirilor.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI. În această zi se duc la biserică mere, pere, prune şi mai ales struguri. Recolta aceasta se numeşte „pârga” din struguri. Fructele se duc la biserică pentru a fi sfinţite, apoi se împart credincioşilor care participă la slujba praznicului. Se sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat şi toate recoltele.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI. Tradiţia spune că este bine ca sărbătoarea să fie trăită cu intensitate sporită prin rugăciuni. Pentru sănătatea şi pentru împlinirile familiei, credincioşii merg în pelerinaje la bisericile şi la mănăstirile care adăpostesc icoane făcătoare de minuni şi moaşte.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI. În ziua praznicului, creştinii nu trebuie să se certe cu nimeni, mai ales cu rudele sau cu prietenii. Dacă această interdicţie nu este împlinită, în familia persoanei care a încalcat această tradiţie seculară vor predomina supărările timp de un an, până la viitoarea sărbătoare de Probejenie.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI. Gospodinele trebuie să întâmpine sărbătoarea Schimbarea la Faţă cu evlavie, să nu spele rufe, să nu arunce lături în curtea casei în ziua praznicului, iar curăţenia generală în gospodărie să se termine în ajunul sărbătorii. Se spune că în casa persoanei care încalcă, totuşi, tradiţia şi spală rufe, se vor adăposti mii de insecte.

Totodată, în ziua praznicului Schimbarea la Faţă, femeile nu trebuie să se spele pe cap. Persoana care încalcă această datină va avea surpriza să nu-i mai crească părul.

Se spune că aceia care nu respectă obiceiurile legate de această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi, precum florile care încep să se veştejească.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI. Tinerele fete nu trebuie să se spele în această zi pe cap. Dacă ele încalcă tradiţia nu vor mai avea păr bogat; părul nu le mai creşte, aşa cum nici iarba nu mai creşte viguroasă din ziua praznicului.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI. Este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim drumul spre casă. În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI. Potrivit tradiţiei, în această zi se împart săracilor pachete cu fructe şi cu bucate de post, în memoria rudelor decedate. În tradiţia populară, boabele desprinse din ciorchini poartă numele de „Coliva de struguri”şi aceste ofrande se dăruiesc în memoria rudelor plecate în eternitate. Este bine să ducem astfele de ofrande la biserică; din moşi- strămoşi, împlinirea acestei datini atrage sporul şi sănătatea în familia care înplineşte datina.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI. Cine are o suferinţă trupească sau sufletească este bine să urmărească zborul berzelor; aşa cum pleacă berzele, tot aşa va pleca şi suferinţa sa.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI. În popor există convingerea că Schimbarea la Faţă este o zi de hotar între vară şi toamnă. De asemenea, pentru munca la câmp, este ultima zi când se mai coseşte fânul.

De asemenea, aceasta ultima zi când se culeg plantele de leac, plante care vor avea puteri vindecătoare.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI. Potrivit tradiţiei, în ziua praznicului Schimbarea la Faţă, viitoarele mame este bine să se roage şi să respecte sărbătoarea: să nu spele rufe şi să nu se certe cu nimeni, pentru a avea o naştere uşoară.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI. Dacă vremea este însorită şi plăcută, vom avea o toamnă îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, ne întâmpină o toamnă mohorâtă şi iarna va fi aspră, cu multă zăpadă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.