Cu toate că în ultimele săptămâni recomandările preventive au fost intens mediatizate cu sprijinul mass-media, modurile de operare ale infractorilor fiind prezentate tocmai în scopul de a informa cetăţenii şi a-i responsabiliza, în continuare sucevenii cad victime ale înşelăciunilor.

La data de 20 august, la ora 10.00, un tânăr de 26 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a sesizat poliția despre faptul că a fost înşelat de către o persoană de sex masculin cu suma de 2.800 lei.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în ziua respectivă, în jurul orei 09.30, tânărul s-a deplasat la mai multe unităţi bancare şi case de schimb valutar din localitate, pentru a verifica cursul valutar euro-lei, moment în care a fost abordat de o persoană necunoscută de sex masculin, iar în urma discuţiilor cu aceasta, au căzut de comun acord să îi schimbe în lei suma de 1.600 euro. Tranzacţia a avut loc la cererea persoanei necunoscute, în incinta unui magazin, la intrare, ocazie cu care profitând de neatenţia persoanei vătămată, aceasta a fost înşelată cu suma de 2.800 lei.

În urma activităţilor specifice întreprinse de polițiști, autorul a fost identificat ca fiind un bărbat de 41 ani, din judeţul Neamţ. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune.

O femeie de 40 ani, din comuna Sadova, a sesizat poliția miercuri, 20 august, despre faptul că la 19 august a fost înşelată de două persoane necunoscute, un bărbat şi o femeie, cu suma de 1.700 lei. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în ziua respectivă, în jurul orei 09.20, în timp ce se afla în faţa unei unităţi de schimb valutar din municipiul Câmpulung Moldovenesc, cu intenţia de a schimba în lei suma de 500 euro, victima a fost abordată de o persoană necunoscută de sex masculin, însoţită de o persoană de sex feminin, ce păreau a forma un cuplu, iar la insistenţele acestora a fost de acord să îi schimbe cei 500 euro, sub pretextul unui curs valutar mai avantajos. Astfel, profitând de neatenţia persoanei vătămate, cei doi au înşelat-o cu suma de 1.700 lei. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la măsurile preventive pe care cetăţenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordate de persoane necunoscute care solicită să efectueze activităţi de schimb valutar. Poliţiştii recomandă efectuarea de schimburi valutare doar la bănci şi case de schimb valutar, după consultarea atentă a cursurilor şi comisioanelor afişate.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.