De la 1 iulie au apărut noi modificări în legislaţia rutieră. Prevederile fac referire la modificarea punctului de amendă de la 85 de lei la 90 şi sunt impuse noi reglementări privind desfăşurarea examenului de obţinere a permisului de conducere.

Noi modificări apar în cadrul examenului pentru obţinerea permisului de conducere. Atât proba teoretică, dar mai ales proba practică vor fi filmate, potrivit noilor reglementări, iar materialele vor fi stocate timp de 6 luni, dorindu-se astfel eliminarea tentativelor de fraudă. Acest fapt implică multe costuri suplimentare din partea şcolilor de şoferi şi din partea cursanţilor, care vor fi obligaţi să plătească o taxă suplimentară. După creşterea tarifelor pentru şcoala de şoferi până la o mie de lei, cei care doresc să obţină permisul de conducere nu au voie să depăşească 210 ore de pregătire practică lunar. Ora de pregătire practică le va fi anulată dacă doresc o modificare a programului, iar în cazul în care se doreşte înlocuirea cu un elev neprogramat, acest fapt va fi sancţionat cu amendă.

Şoferii trebuie să respecte, de la începutul acestei luni, noile prevederi intrate în vigoare în codul rutier, ce fac referire mai ales la mărirea punctului de amendă de la 85 la 90 de lei. Această majorare se datorează creşterii salariului minim brut la 900 de lei. Pentru abaterile uşoare precum nesemnalizare la schimbarea direcţiei de mers sau nefolosirea centurii de siguranţă sunt prevăzute amenzi mai mici, modificându-se astfel dispoziţiile considerate de către şoferi drept exagerate, ce prevedeau până la 2 ani de suspendare a carnetului şi amenzi de până la 16 mii de lei pentru trecerea pe culoarea roşie a semaforului.

O altă prevedere se referă la mijloacele de transport care aparţin serviciilor de Salvamont. Acestea intră în categoria autovehiculelor care au voie să folosească avertizări sonore şi luminoase, urmând să fie prevăzute cu sirenă şi girofar.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.