Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, prin Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, sprijină dezvoltarea inițiativelor de dezvoltare a micilor afaceri în Bucovina prin dezvoltarea abilităților antreprenoriale a tinerilor, și nu numai.

În perioada 16 iulie – 21 iulie 2018, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), Societatea Antreprenorială Studenţească, Laboratorul de Incubare a Afacerilor (INCUBAF) și Clubul Antreprenorial Studenţesc (CASt) din cadrul USV organizează ȘCOALA DE VARĂ PENTRU DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR ANTREPRENORIALE, un program intensiv de pregătire practică adresat studenților, masteranzilor și doctoranzilor. Această Școală de Vară vine în completarea programelor similare desfăşurate de USV în domeniul antreprenoriatului: Erasmus for Young Antrepreneurs – BYE 8, Startup Europe University Network, proiectul Universitate antreprenorială, derulat în parteneriat cu JA România în cadrul Societății Antreprenoriale Studențești prin Laboratorul de Incubare a Afacerilor din cadrul USV.

Cursurile, seminariile şi atelierele de lucru vor fi susţinute de către specialişti practicieni de prestigiu de la nivel naţional, cu vastă experienţă în domeniul antreprenoriatului, respectiv al start-up-urilor. Programul va include module de cursuri de specialitate în domeniul antreprenoriatului, prelegeri, vizite de lucru, lucrări practice, studiu individual și excursii tematice în Bucovina, activităţi culturale şi de socializare, precum șiworkshop-uri la care vor fi invitați să participe antreprenori de succes. La final, studenţii vor elabora proiecte dezvoltate în echipe pe structura și problematica dezbătută în cadrul cursurilor și seminariilor aplicative din cadrul programului școlii de vară.

ȘCOALA DE VARĂ PENTRU DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR ANTREPRENORIALE constituie un obiectiv al proiectului intitulat Susținerea activităţilor societății antreprenoriale pentru studenți. StudSA-USV, care are ca scop dezvoltarea conceptului de universitate antreprenorială și furnizarea unor structuri de sprijin pentru profesori și studenți în vederea inițierii unor noi proiecte în domeniul antreprenoriatului. De asemenea, menționăm faptul că USV oferă cursuri de antreprenoriat disponibile în regim gratuit pentru toti studenții USV. Proiectul este coordonat de prof. univ dr. Carmen NĂSTASE, decan al Facultății de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul USV.

https://www.facebook.com/StudSAUSV/

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*