Școala Remezău din comuna Vicovu de Jos a fost inaugurată și sfințită luni, 4 noiembrie, după ce a trecut printr-un amplu proces de reabilitare energetică. La evenimentul inaugural, alături de oamenii școlii și de elevi au fost și primarul comunei Vicovu de Jos, Vasile Țugui, senatorul PSD de Suceava Ioan Stan, deputatele PSD Larisa Blanari și Mirela Adomnicăi, subprefectul județului Suceava, Florin Sinescu, precum și secretarul executiv al PSD Suceava, Cristian Șologon. Slujba de sfințire a clădirii unității școlare a fost oficiată de un sobor de preoți.
Primarul comunei Vicovu de Jos, Vasile Țugui, a mulțumit tuturor celor care, alături de el, s-au implicat în acest proiect important, subliniind că modernizarea Școlii Remezău, este al doilea obiectiv important din localitate, după Centrul Cultural „Sofia Vicoveanca”.
„Dacă despre Centrul Cultural spuneam că este un vis devenit realitate, aici putem spune că este o datorie devenită realitate și asta, cel puțin, din două considerente: sunt ceea ce sunt acum datorită școlii și am datoria de a întoarce ceva școlii pentru formarea mea, iar în al doilea rând, pentru acești copii minunați, care trebuie să beneficieze de aceleași condiții asemănătoare cu oricare alți copii din țara asta, fie că sunt dintr-un oraș mare, fie dintr-o comună. Copiii noștri vor ajunge să concureze cu acei copii și nu trebuie să existe nicio diferență. De aici a apărut necesitatea modernizării și rebilitării ac,estei școli. Pentru această școală am folosit toate fondurile disponibile: europene, naționale și locale. În primul rând este vorba de proiectul de reabilitare și eficientizare energetică, finanțat prin Ministerul Mediului, în valoare de 4,2 milioane de lei. În al doilea rând este vorba despre un proiect de conformare pentru securitatea la incendiu, iar în perioada următoare vom avea și o astfel de autorizație. În al treilea rând, este vorba despre proiectul de dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale, proiect finanțat prin fonduri europene, PNRR, în valoare de 1,2 milioane de lei. De asemenea, am realizat modernizarea terenului de sport cu gazon artificial, cu bani de la bugetul local, am amenajat curtea școlii și am împrejmuit unitatea de învățământ. Să nu uităm și locul de joacă pentru cei mici. Zicem noi că este un tot unitar făcut pentru elevii noștri”, a spus primarul comunei Vicovu de Jos, Vasile Țugui.
Edilul a adăugat că: „Pentru tot acest efort trebuie să mulțumim. Proiectul de eficientizare energetică a fost realizat într-un timp record de puțin peste 4 luni. Aduc mulțumiri firmei Iosimar și doamnei Elena Mihalescu, cea care, practic, a făcut din imposibil posibil. De asemenea, mulțumesc și firmei Lodor Construct și domnului Dorinel Mironescu care a realizat amenajarea curții școlii și locul de joacă”.
Vasile Țugui i-a invitat pe părinții elevilor să fie permanent într-un parteneriat cu școala, iar pe elevi și cadre didactice i-a îndemnat să păstreze investițiile, ce s-au realizat cu un efort deosebit, și să facă performanță, folosindu-se de toate facilitățile create.
„Sper ca, prin ceea ce am făcut aici, să-i fi făcut fericiți pe elevii Școlii Remezău”, a conchis primarul comunei Vicovu de Jos, Vasile Țugui.
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, l-a felicitat pe edilul de la Vicovu de Jos pentru investițiile realizate în această unitate școlară. De asemenea, parlamentarul sucevean a precizat că a venit cu plăcere în această frumoasă comună.
„Eu, împreună cu colegii noștri, am făcut ce a trebuit pentru Vicovu de Jos. Domnule primar, să vă bazați pe noi și pe Guvernul României, care, prin premierul Marcel Ciolacu, a făcut pentru învățământul românesc ceea ce trebuie”, a spus senatorul Ioan Stan.
Deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, a transmis celor prezenți că Vasile Țugui este omul potrivit la locul potrivit și asta pentru că, de când a preluat conducerea Primăriei fața comunei Vicovu de Jos a început schimbarea în bine.
„Vă doresc ca aici să aveți parte de bucurii! Felicitări, domnule primar. Am convingerea că vom mai reveni la Vicovu de Jos, la evenimente de o asemenea anvergura”, a spus deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi.
La rândul său, secretarul executiv al PSD Suceava, Cristi Șologon, a spus: „Am umblat mult prin județ, însă o asemenea școală nu am prea văzut. Pe lângă faptul că este printre primele locuri, ca număr de copii, acum este pe primul loc și ca dotare și ca aspect. Vă urez succes și să ne vedem la olimpiadă!”.
Deputatul PSD de Suceava, Larisa Blanari, a felicitat întreaga echipă de la Vicovu de Jos.
„Îl felicit, în primul rând, pe domnul primar pentru că a reușit să dea valoare acestei localități. Aș vrea să rețineți că o societate educată dă valoare celor care vor veni. Gândiți-vă că ar fi important să nu părăsiți această localitate și să vă pregătiți foarte bine, iar Fundația «Ana – inimă de copil», pe 30 mai 2025, va avea acest eveniment în Vicovu de Jos și îmi doresc ca mulți dintre voi să fie premiați acolo, pe scenă”, a spus deputatul Larisa Blanari.
De asemenea, subprefectul județului Suceava, Florin Sinescu, l-a felicitat pe edilul Vasile Țugui și l-a asigurat de sprijin instituțional și în continuare.
CMF: 11240017
Lasa un raspuns