Sub pseudonimul de mai jos, am trimis domnului Sandrinio Neagu, care consideră, nu se știe de ce, că imobilul care adăpostește Prefectura și Consiliul Județean este „…cea mai importantă clădire de patrimoniu din Suceava…”(conform articol despre senzorii de fum de la mansarda cladirii care nu au funcționat, că de ce… Click AICI! sandrinio.ro), un comentariu vizând probleme de fond ale unui subiectivism feroce, care bântuie presa de tablă din Suceava.
Această concluzie, cu „..cea mai importantă…”, ar putea fi emanația putrefactă, fetidă („..a fetei”, conform alt monument important, entomologic, probabil, cel de pe locul doi…), deci emanația unei ședințe tematice de la barurile culturale ”La bibliotecă”, ”Rainbow”, „Ciprian” sau de la filiala numită „Metrou”, însă asta nu se poate, deoarece sunt închise, vremelnic, de kovid…
Cetățeanul Sandrinio Neagu nu a dorit a publica comentariul semnat de …
@ Răzvan_Avidroae:
”Domnule Sandrinio Neagu, sper să fiți consecvent și să publicați inclusiv comentariile neconvenabile, cele care nu vă avantajează, nici pe dvs. nici pe cei care combat la toartă cu dvs., adică aliații, printre care o includ și pe doamna Carmen Ionescu, (conform comentariu…) căreia i se poate atribui doar un fictiv titlu de „doamnă”, pe credit, până învață sa facă acordul, la genitiv…
Deci, de unde ați scos dumneavoastră această sentință, zicere, că, anume:
„…Cea mai importantă clădire de patrimoniu din municipiul Suceava…”, pe ce criterii obiective ați încadrat clădirea – de patrimoniu, este adevărat – pe locul întâi, într-o ordine a importanței în care contează, totuși, clasarea legală, pe categorii, iată cum:
Observați, vă rog, în codul LMI, clasa B, în care este încadrată clădirea de patrimoniu, dealtfel, afectată, înainte de incendiu, de incompetența politrucilor care i-au adăugat ziduri, acareturi, precum și alte dotări pentru anumite instituții care sunt ca kuku, adecă își depun ouăle în cuib străin, însă nu oricum, ci cu tot cu serverele de care nu se pot despărți, ca să ce?
Ca să asta la alegeri, adecă iaca unde câștigă concubinajul dintre col(r) Flutur și STS alegerile, în sensul că ezact când trebuie, unde trebuie, se dozează efectele, se mută pionii, se adapă boii, se concretizează propaganda printre alegătorii din zonele de șes, munte și bahnă? Sau nu e așa?
Dar dvs. ce ați observat, cum să se aprindă focul de la WC, de la ce, de la cablurile vreunui bideu, suprasolicitat pe timpul nopții, sau de la vreun chiștoc nestins, uitat de răcanii de la SRI/STS, care să fi deconectat ei, pentru confort, și senszorii de fum?
Însă iată și o ierarhie legală a monumentelor protejate, pentru o deplină edificare a dvs., așa cum rezultă această ierahizare din actul normativ care reglementeaza domeniul, iaca:
Cu precizare că monumentele nu sunt ierahizate spre a fi arse de către politruci sau de către slugile lor sau de un puseu de enervare a lui Dumnezeu… Deci, important, nu rezultă că imobilul de patrimoniu care a ars trebuia distrus în această manieră pentru că este din clasa B!
Aruncați o privire „un clin d’oeil…”, cum ar fi, domnule Neagu, ca să observați că, de exemplu, să vezi și să nu crezi, lele Carmen, la poziția 128, conform mai sus, ce avem noi?
Noi avem, așa, la monumente din clasa A,
128. SV-II-m-05449.03 Șanț de apărare etc. Vezi și pozițiile 125, 126, 127, 129….
Zidurile dar și întregul perimetru al monumentului istoric din clasa A, cunoscut, generic, drept ”Cetatea de Scaun a Sucevei” nu pot fi aprinse, nu există senzori de fum, dar exista acestea:
…care, se vede foarte clar, instituie o interdicție expresă a fumatului în perimetrul monumentului istoric din clasa A, Cetatea de Scaun a Sucevei!
Însă, înțelegând în sensul cel mai larg noțiunea de „scaun”, iată ce face, cu ce se ocupă arendașul culturii sucevene, impostorul sfertodoct Gâză Drăgușanul, în același perimetru:
(așa cum singur recunoaște, imaginile sunt din vremea în care încă nu înstrăinase haina / sacoul de DJ, donat, pesemne, vreunui muzeu, iar noi zicem că la ediția din 2017 a răgăliei din șanț, BRC, luând ca reper și cele câteva WC-uri ecologice rechiziționate din municipiu, cu ”ușa” orientată spre ziduri…)
Deci, dacă nu știați, domnule Sandrinio Neagu și relativ stimată doamnă Carmen Ionescu, acolo se petrec, trei zile pe an, niște blasfemii și niște ofense care nu dau foc cetății, încă nu, dar care înseamnă pișarea zidurilor, kkrea lor, vome, ace, seringi, alcool, răgete, toate ale mârlăniei și fărădelegii, în raport cu ce?
Cu starea unui monument istoric, din clasa legală A, care nu aparține nici domnului Flutur, nici domnului Ursu, nici asocierii Gâză&Sohn! Nu aparțin, dar care par să se fi intabulat cu istoria și cu monumentele și cu simbolurile istoriei naționale, ca să se poată pișa în voie pe ele, să se pogo-pogo și să boncăluiască, drogați, ca să intre banul în buzunarul lui Gâză Drăgușanul! (n.r. dar și lor!)
Bani nu din încasari, sau prea puțin din încasări, ci din banii publici, puși la dispoziția asocierii Gâză&Sohn, cu titlu de sponzorizare, de către aceiași care patronează monumentele istorice, ca proprietari, re-producători și beneficiari, care le mai și ard uneori, ca să ceva, încă nu știm, sau ne prefacem că nu știm, ce anume!
Deci:
Domnu’ Neagu, nu am văzut nici un demers, nici o indignare a dvs. și a comilitonilor dvs. față de această repetitivă blasfemie care, desigur, are și ea aviz ISU și mai e și păzită de jandarmi, ca și cum ar fi pe hacienda lui Flutur…
Nu ați pus întrebări, nu ați observat, nu ați remarcat, nu ați căutat senzorii de fum sau cei de bun-simț…
Cam ce ar trebui să se întample acolo, mai jos sau mai josnic decât se întâmplă, ca să beneficieze de grațioasa dvs. intervenție, a dvs. și a doamnei Carmen Ionescu&asimilatele?
Nu-mi aduc aminte să le fi sugerat, măcar, să mute kitsch-ul o sută de metri mai încolo, nici nu ar fi crăpat, nici nu ar fi avut mai mulți spectatori, Flutur le-ar fi dat aceeași bani, Cetatea le-ar fi stat în spate, ca să le promoveze, prin prestigiul imaginii sale, măgăria, ați intreprins dvs. ceva și nu știe opinia publică?
L-ați tras de mânecă pe „cetățeanul Buzincu”, ca să vă spună cum devine cazul, e și el prins în această acțiune, a dat declarații care nu vă convin, face confuzii, e din aceeași clasă cu impostorul Gâză Drăgușanul?
Sau din alta?
Această atitudine selectivă, domnu’ Neagu și stimată lele, seamănă uimitor cu speța cunoscută în folclorul șoferilor de basculantă, potrivit căreia un cetățean român de etnie rromă să fi asistat el la un viol pe care l-a urmărit atent, ca să depună ca martor! Așa rămăsese, să spună cum s-a întâmplat, stați fără grijă, doamnă, o să spun totul!
Însă, după ce a fost contactat și de violator, în instanță, cetățeanul rrom și-a nuanțat depoziția, cam așa: din tufiș, cum se vedea, o viola și n-o viola…
Căci în joc, domnule Neagu, nu este atât statutul monumentului afectat de incendiu, clădirea de patrimoniu, cât, mai ales, credibilitatea atât a dvs, cât și a altor corifei ai scrisului sucevean, toți smart la pupat în kur, toți amatori de pișcoturi și pungi cu daruri instituționale, de publicitate, precum și de altele. Nu de azi, de ieri… De departe, se scrie în presa suceveană pe vârfuri, ca să nu zornăie tabla pe casă și pe umeri, ușurel, cu creionul dermatograf al doamnei/leliței Carmen Ionescu…”
Ce e mai jos se potrivește și leliței Sandrinio Neagu… conform operei impostorului Gâză Drăgușanul Femeia, raiul pământesc pentru bărbaţi!
Dumnezeu „a făgăduit lui Adam, prin îngerul care l-a escortat din rai, că, precum prin femeie a fost lipsit de desfătarea raiului, tot prin femeie are să-şi recâştige acea fericire pierdută” (Gazeta săteanului, Anul I, nr. 22 din 20 decembrie 1884, p. 254).
Iar, NOI, venim cu precizări… iată:
Impostorul, soția și fiica (…așa se scrie în declarația de avere domnule herr Flutur, cu doi de ”i”) sunt bugetari la stat, fără studii în domeniu. Oare a cui o fi drobul cel mic, adică drogul de minte creatoare, de a ieșit așa ”dăștept” ? – psiholog, IT-ist, astronom, muzicant și director artistic drogangiu ”în privat”.
…din incomensurabila operă și măiastră peniță a Maestrului Radu Bercea… ca să înțelegeți de unde vin frustrările unor impostori în privința doamnelor, crezând că toate femeile, precum nevestele lor de la curți ori fisc, se regulează la Măreața Uniune Europeană – pe scurt MUiE – în opera culturală a lui Ion Drăgușanul- Click AICI! – pentru a-și păstra postul sau pentru a promova în cariera onest obținută pe bază de studii, diplome, examene și concursuri.
Și de asemenea e tot un obicei ca artiștii impostori să își expună viața în operă, doar că atribuie frustrările lor altora și își asumă, chiar prin intabulare de drepturi intelectuale, ceea ce nu este și nu a fost niciodată al lor. Mai simplu, ceva în genu’, făcea și Meșterul Manole cu Nechifor la un post TV al PDL-PNL, atribuindu-i toate calitățile lui personale: elefant transpirat etc (se știu…, nu mai jignim și noi un prieten deștept, dar foarte prost …orientat. Și administrator de județ, la fel! Probabil, din bunătate și anticorupție în sânge! Da’ nu știm sigur încă… o să aflăm cândva!).
Iată, mai jos, o expresie de somitate culturală din Bukowina lui Invers a lu’ Mârza, Nechifor și Flutur, bineînțeles din opera gâzistă:
Așadar termenul de ”a regula” la nevasta altuia este emanația culturii de crâșmă a lui Drăgușanul, un termen original gâzisto-drăgușanian, ce a înlocuit primul verb din frază precum afirmă publicistic chiar Gâză, adică termenul care-l rușinează public doar pe el – ”a futut”.
Ratatul, de bună voie și nesilit de nimeni, ajuns și cel mai curvar și imbecil parlamentar din Suceava, Ovidiu Donțu, și scriitorul complexat Ioan Manole sunt personajele invocate și în apărarea impostorului în justiție (cu dovezi audio…), pentru a-și întări, susține și justifica alegațiile și jignirile bădărane din publicistica defăimătoare de sfertodoct și impostor cultural.
Grijă colegilor din CCB la înregistratul pe sub birou al Maestrului Drăgușanul!
Iar pentru susținătorii de breaslă gâzistă ce se sparg în comentarii de kkt – intelectual desigur…
”Se giugiulește păsăretul
Vesel prin tot boschetul –
Ce să mai, e primăvara-n toi
Și-ar trebui să iasă și alte gâze din gunoi.”
Ce l-a înfundat, de fapt, pe Drăgușanul?
Atât la întrebările din interogatoriile și mărturiile (…mincinoase) administrate în cauzele din justiția suceveană, încă neindependentă, cât și din conținutul documentelor și probelor depuse de Ion Drăgușanul în dosarele civile și penale pe care și le-a făcut singur, s-a observat, fiind mult prea evident, că acesta divaghează de la obiectul cauzelor, prezentându-și, subiectiv, doar realizările sale mărețe (adică, contrafăcute…) în domeniul cultural și artistic, realizate însă, pe mulți bani publici și în conformitate doar cu atribuțiile din fișa postului emisă de angajator și pentru care a fost remunerat mai mult decât suficient, respectiv de 3 ori mai mult decât postul pe care era inițial încadrat de angajator conform studiilor deținute.
Statistic și psihologic, când cineva divaghează de la întrebare sau subiect, înseamnă că minte (se vor vedea curând toate răspunsurile administrate în interogatorii și modul evident prin care Gâză evită întrebările, divagând spre subiecte sau fapte lipsite de interes cauzelor);
Statistic și psihologic, când cineva minte și își atribuie personal toate realizările instituției angajatoare sau ale altora, înseamnă că duce lipsă de apreciere, de recunoștere a meritelor și are lacune mari în a se judeca drept, chiar și pe sine;
Dovezi ale lipsei unei scări a valorilor, a lipsei judecăților de valoare, a relei intenții și modului mincinos de exprimare și de acțiune ale lui Ion Drăgușanul, se observă și din modul de preamărire a valorii sale reale și a operei sale scriitoricești:
”…întreg Centrul Cultural Bucovina nu a făcut, pentru memoria, istoria şi spiritualitatea bucovineană măcar jumătate din cât am făcut eu”,
”numele meu figurează printre cei 300 de părinți, de azi, ai națiunii”.
Statistic și psihologic, când cineva nu se poate judeca pe el, atunci, mai mult ca sigur, acesta nu are nici capacitatea intelectuală de a judeca sau a emite judecăți de valoare despre alții, fiind o dovadă că acțiunile sale defăimătoare au avut ca obiectiv amenințarea, hărțuirea și șantajarea mediatică în îndeplinirea unor scopuri ilegale, respectiv:
- asigurarea ilegală cu resurse financiare, din fonduri publice, a entităților de presă deținute de denunțători și susținute, din diferite motive, de Ion Drăgușanul;
- ascunderea faptelor denunțătorilor, fapte ce se circumscriu unei activități de natură infracțională de grup;
- eliminarea unui funcționar public, dar incomod lor datorită incoruptibilității și profesionalismului (nu au văzut niciodată falsificatorii de licitații asemenea documentații de atribuire), dintr-o funcție de conducere ocupată prin concurs în cadrul Consiliului Județean Suceava.
Eii, o să vedem de acum dacă Drăgușanul nu a mai înfundat deja și pe alții… Țineți-vă bine…
NEst TV Channel Suceava oferă un Oscar de Bukowina pentru un eventual Curaj! click AICI! de ziarist dur / om politic versat.
După Ion Drăgușanul, următorul invitat într-o emisiune LIVE este Sandrinio Neagu, un simplu ziarist, dar mare în Bukowina lui Invers.
Nu fugiți! …că toți ajungeți întâi pe la noi, și apoi la Antene și încă ”o surpriză”, ambele le-am gândit ca să vă fie comod și să aveți intrări prin alți cărturari apropiați ce îmbină fie jurnalismul cu politica (bineînțeles, cea mică… din UpB), fie banu’ cu justiția locală.
Celor care fură și prăduiesc bugetul de stat bătându-și joc de profesioniștii din diferite domenii, de doamne, domni, simboluri istorice și naționale, o să le iasă pe ochi defăimările, șantajele mediatice, banii de la stat și licitațiile publice cum sunt cele în forma ”profesionist” cerută, de cetățeanul Oancea, ca semnatar al chefului de amoc al tenismenului cu guler alb/gri-murdar de jeg (adică rapăn depus de efortul din timpul partidei de tenis), și cetățeanul Avram, direct, cu vizite și pseudo–adrese amenințătoare și impunătoare de cerințe și criterii autorității, dar și indirect, prin angajați ori publicistică de mercenari prostănaci.
Azi, o ghicitoare, despre primii trei dintre ei:
”El pretinde că nu bea,
În fine, e o veste bună..
Dar am o bănuială, că ceva
Tot bea: anume mătrăgună!”
Drăgușanul, Filip, Varvaroi, Barbă, Flutur – v-am grupat așa pentru a crea impresia de forță și unitate, așa cum îi place impostorului cultural să arate – că are mult spate puternic la județ (…dacă mai sunt și alții care PROTEJEAZĂ mafia din cultură și presă, vă rugăm să vă anunțați pentru a vă trece pe lista scurtă!), – să știți că nu v-am uitat, ne întoarcem cândva-curând și la domniile voastre…
Dar, mai întâi, să răspundă managerul Sorin Filip la solicitările presei, că îl mai așteptăm nițel, noi nu ne grăbim, avem minim 30 de ani de presă înainte și am învățat ce le place artiștilor de carieră care-și câștigă traiul din ”artă contemporană”.
Și noi toți suntem a dracu’ de tineri, cu noi în mass-media își vor scrijeli numele în istoria Bucovinei și-și vor duce bățos carierele în aceeași următori 30 de ani! Iar în cazul altor colegi, poate chiar minim 50 de ani. Concret, vom vorbi despre răul sau binele făcut Ducatului și nației ăsteia și când nu veți mai fi…
Ideea e că vedem cum managerul CCB o cam face pe prostu’, adică se joacă cu LEGEA, și iar ascultă sfaturile imbecile ale unui jurist ce va rămâne liber de sarcini și pe manager îl va băga la bulău…
Domnilor conducători, întreabați-i despre ce e vorba… să nu avem iarăși minciunile de haită descoperite prin justiție! Astea țin la nivel micro, loco, CCB și CJ. Că justiția… se mai prinde, câteodată! Iar când pare că doarme, ea numai pare, pentru că depinde mult și de ce-i indică a cerceta o parte a presei, cea independentă desigur… și care nu e interesată de contractele voastre „de tăcere”.
Începând de săptâmâna viitoare vom face o mică pauză, dar, doar publicistică. Bucuria lu’ Ion, botezătorul de cărți! Deși pauza de scris e cam de friky, pentru că pentru noi scrisul e ceva de relax, printre altele, că nu asta facem în mod curent. Plus că atenția am atras-o cui trebuie (…organelor de stat), probe pentru o cercetare disciplinară serioasă sunt suficiente, iar esența s-a înțeles… avem de a face cu un grup de IMPOSTORI ce săvârșesc, concertat, fapte ce se circumscriu unor activități infracționale de anvergură.
Și de abia apoi urmează dezbaterile, în presa scrisă și pe TV, pe local, pe regional, pe național, cu moderatori de meserie și invitați speciali, și toate, plecând de la baza factuală a informațiilor primare obținute prin aceste anchete jurnalistice on-line, de kkt cum cred unii.
Pentru cei mai înceți de minte, e ceva de genul …crează-ți propria practică judiciară în care să pierzi ca defăimat, iar mai apoi să câștigi ca defăimător, și ai succesul garantat până la următorul schimb de generații. E simplu, și nu am inventat noi roata, ci alții. Doar că Ion, e beton! de prostănac. Bun secret v-am dat, atenție, e valabil doar prin instanțele civile. (Noroc că ne place să ne lăudăm, ori nu? Cine știe… nu o fi tot o impostură? Șah-mat! Cam așa se joacă adevărații mercenari, chiar și cei din presă pe care încearcă a-i imita Dragusanul, cu mintea îngustă a celor ce primesc și dau orice-oricât, ca să fie bine, să nu fie rău. Rezumă totul la un joc amăgitor al minții, și nu numai…).
Așadar, așteptăm ceva răspunsuri, depunem între timp alte dovezi noi și irefutabile, mai dăm de gard ori pe topogan pe alții care încalcă repetat și arogant Legile, mai extragem ceva cut-uri și montăm spoturi sau lung metraje cu toate textele astea… pentru eternitatea bibliotecii virtuale a Net-ului, plus că trebuie să mai ieșim și pe teren – că e greu de jurnaliști investigatori în Suceava… cei aia? – și trebuie să observăm cum se mișcă târgul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, ați văzut doar… nu ne bazăm pe bârfe de găozari de tablă întruniți la pișcoturi moka mascate în conferințe de presă…
Așa că… noi cu ochii pe voi, voi pe noi, iar alții pe-amandoi’… să nu ne șantajăm reciproc Doamne cumva! Ce o fi aia?… în Bukowina lui Invers! Dar cine o fi acest Invers? Vom afla …tot împreună.
Am promis mai demult, într-un material aflat în spațiul public, că după ce aprofundăm cum e cu politica, justiția și presa, din interiorul lor, o să vă povestim tuturor… până crăpăm.
De ce? pentru că ăștia sunt CORUPȚII și principalii RESPONSABILI pentru dezastrul în care ne aflăm după 30 de ani de RĂTĂCIRE prin DEȘERT cu o democrație cu mult Demo, multă -crație și puțină creație, cu libertate și drepturi fake, legi pentru fraieri, nika prosperitate comunitară, educație și sănătate compromise, cultură defel și impostură kklău, ură, lipsă de bun simț și respect față de valori, s.a.m.d.
Atunci când vă apucă mila ori lehamitea, amintiți-vă, vă rugăm frumos, de politically correct și atacurile suburbane la adresa unor doamne, domni, ierarhi bisericești, instituții, simboluri naționale – Click AICI!. O listă ce se va actualiza pe parcursul investigațiilor noastre!
→ Reamintim că articolele din rubrica ”Bukowina lui Invers” a Ziarul Dukatul Bukowina nu se adresează tuturor inculților și impostorilor, drept urmare vă invităm să părăsiți site-ul imediat ce începeți să constatați că sunteți manipulați ori vă izbiți frontal de un material prea minor pentru Dvs. Vă recomandăm să nu vă stricați calitatea vieții cu noi!
Pentru cei care cred că suntem niște impostori mediatici Click AICI!, pigmei ne-jurnalişti care se nutresc cu banii altora, şmecheri vag alfabetizaţi în pseudo-studii superioare, slugoi nepricopsiți, ratați ai Sucevei ori pleava submediocrităţii sucevene, și vor să pună mâna pe bardă, deranjați fiind, de ceea ce apare pe un amărât de site pe care nu-l citește nimeni Click AICI!, vă informăm:
- Ducatul Bukowina (departament al ziarului SuceavaLIVE) invită toate persoanele care apar în materialele noastre de investigații să trimită un drept la replică ori puncte de vedere la sediul redacției sau pe adresa de mail ducatulbukowina@gmail.com în cazul în care consideră că anumite aspecte referitoare la domniile lor nu sunt adevărate ori conforme cu realitatea.
- Pentru încurajarea și stimularea schimbului de opinii cu persoanele supuse investigațiilor noastre jurnalistice, vă anunțăm pe această cale că, dacă considerați necesar a avea un drept la replică transmis live, ne-am rezervat și spațiu de emisie la un post regional de televiziune, în zilele de luni și joi în intervalul orar 20,00-21,30. În cadrul acestor emisiuni dedicate anchetelor noastre va participa, pe lângă moderator, și un reporter al Ziarul Ducatul Bukowina.
- Telefon contact ZDB pentru programări în emisiuni: +40750.838.231
Fiți cu ochii pe Noi, pentru că noi vi-i deschidem!
”unii citesc și adorm.
alții citesc și se trezesc…”
Spargem tiparele presei sucevene! Râdem și, în același timp, descoperim infractori!
Cu sprijinul: Mugur Ciumică, Marian Theresia Augusta
…și colectivul tehnic al Ziarului Ducatu’ Bukowina LIKE!
Articol preluat din Ziarul Ducatul Bukowina. Citește mai mult pe … Click! ZDB
Ehehe da bine că v-ați oprit, era necesară o pauză, ne durea creierul
Poate va doare in alt lok,in kur,dupe cum se vede,ca nu poate sa te doara ceva ce nu ai…
Ninge abundent azi în municipiu
Și-i miros fetid de javre prăjite,
Poate fi de la orice, în principiu,
Că Gâză miroase a ouă clocite.
(în logica după care asociază maeștrii persoane și înjrături, defăimări, calomnii)
Nici de Sandrinio, nici de Gâză,
Zice porunca: – Nu te-atinge!
Însă pe-aici, dom șef, când ninge,
Apăi tot ninge, nu se-ncurcă!
La generosul CeCeBeu
Cântă-ndată cucuvoaia
Dacă nu vine vreun domn zeu
Să întoarcă iute foaia.
AM O PARCELA DE PAMANT LA SALCEA SI FOSTUL PRIMARU A PUS IN POSESIE PE ALTCINEVA CU ACELASI NUME CU MINE. PUTETI CERCETA ACEST CAZ ?
E PAMANT DE LA MAMUCA MEA DE LA INAINTE DE COLECTIVIZARE SI A AJUNS LA UN UNU DIN SUCEAVA, CARE CICĂ LA MOSTENIT DE LA MOSU LUI CARE ARE ACELASI NUME CU NOI
Asta e,usor sa te confunde lumea cand te cheama XXX! Ca,daca te chema ,de exemplu,XXY sau xYx,alta era situatia, poate nici moas-ta ,nici mos-tu nu s-ar fi inscris la colectiv,vazand ca mai este unul pe care il cheama XXX!
Deci,mai usor cu vaca pe patinoar,faraoane,timpul tau s-a dus,,, Unde,de unde?
Cf. „…parca ieri erai pe prispa casii/si azi te-ai dus,dulce lumina,in…
mai vrem că devine interesant
Domnule ”Laura”, chiar nu știți rima? Deschideți lada de zestre, compartimentul de parafraze la strigături de nuntă, secția neveste tinere si bucătareasă.
Anul nu se anunță zvăpăiat
La zicălit și alte cele,
Diar Gâză cu Ursu-mpăiat
Să ne mai scoată din belele.
A
b mic
Buna ziua domnilor,
La inceputul articolului scrieti ca nu vi s-au publicat comentariile pe site-ul sandrinio..ro .. pai domnilor, acelasi lucru ati facut si voi ieri, nu mi-ati publicat comentariul deoarece a ajuns „in spam”. Dar chiar si dupa ce l-ati vazut in spam, tot nu l-ati publicat. Nu conteaza.
Ati scris intr-unul din articole ca va veti asuma comentariile, deci cei care vor scrie comentarii sa stea fara griji. Am scris ieri, si ce sa vezi, am fost amenintat de 2 ori. Odata de doamna redactor sef de la NestTV Channel (amenintat cu darea in judecata) si odata de domnul jurnalist doctor economic Beldiman („te fac terci, cu finețe și acuratețe de doctor…!”).
Ceea ce ati scris despre domnul Dragusanul ca face, asta ati facut si voi ieri cu mine. Sincer, imi e frica de voi. Odata pentru ca nu am bani de avocat si judecata si a doua oara pentru ca sunteti periculosi.
Eu ma voi retrage in neglorie. Imi cer scuze pentru neplacerile create si spor in activitatea dumneavoastra jurnalistica.
Doamne Ajuta!
O parafrază:
Afară-i iarnă,ură-mprăștiată,
Și Gâză zvârle-n față flegme grele
Iar noi îi și răspundem,deîndată,
Despre prostie,ca despre zăbrele…
Prostul nu-i prost destul până nu-i și fudul, adică „se retrage în neglorie”! …parcă ar fi avut și altă posibilitate… și intelectuală
Șpăgarii mediei sucevene și furăcioșii banului public se simt …. amenințați de cuvântul „terci”. Ha, ha, ha! Ce să ceri unor kk-ți de găozari de tablă, cu mintea facută deja terci… de propria prostie, necunoaștere și înțelegere a limbii române… (dr. ec. .. spre exemplu).
Studiați ce înseamnă SPAM-ul și IMPOSTURA
Ce băgătoare în seamă! Ce minte minusculă! …fotoreporter de paranghelii lăutaresti
Prostuța „….ina” care papă de la „Belina” nu a înțeles nimic din articole. Se tot bagă în seamă cu „problemele” ei de kkt, cu insuportabilii ptr ea – Covasă (deși domnul e cu studii în jurnalism la Cluj), Tilihoi (cu studii de jurnalism la București), Bercea (cu studii de administrație la Sv și master în jurnalism la Buc), cu mizeriile de ei de 2 lei ridicate la un mare nivel, de frustrare, cu nimicurile interpretate din link-uri și o logică de spăgară de cartonașe. Plus că e amenințător cuvânt „terci”, în schimb îi place mult „la futut” și „regulat”, ca termeni. Ăia sunt ok… 💅💘💌💋🕳
BSUV – Beau, Sug, Umblu cu Vulva
Probabil a intrat în Spam ptr agramatisme dramatice. „Odată”… scris legat, în mai multe texte, inclusiv aici. Așa iti dai seama că nu e Sandrinio, ci exact care anume fofoloancă de presă. Normal să se retragă în „neglorie”
Doamne ajuta și țiè! Niciodată sa nu ai încredere în ,,Milițian ” , avocat și popă spunea tata tău
Ești și jeg ipocrit și fudul. Cred că de frică ești mincinos și dezinformezi!
Leapșa,fără nume de persoane:
Impostor,sfertodoct,sociopat,bou,prost,vită,mâncator de kkt,nesimțit,hoț,contrafacerist,măcăleandru,agent,iuda,savant de internet,grebleur,referent cu derogare,absolvent scremut de liceu,lătrău,igurakakuru,hămesit…
Mugure, cum era poezia cu „minte mică”?
câtă mafie mai e la suceava?
datoria unui lider ca Flutur,ales democratic, este sa si respecte ceia ce a promis județului , astfel respecta si alegatorii, daca nu inseamna TEAPA . D vs. ce ziceti?
M am săturat de postările voastre….. Și sunteți tot aia care a ți făcut circ toata campania și încă continuați…
Asta vroiam sa spun și eu. M am săturat sa vad postării de la indivizii de genul…. cu pansele pe la profil și tolba plină 👎👎👎
Tot la fel sunteți voi…. La fel ca ăștia fără studiu
Este o judecată demnă de luat în seamă. Te ține tot timpul? Cu frisoane?
Plin de șmechereala și falsitatea peste tot. Ce facem cu Pnl și văd că de hoți de păduri de la Suceava? Nu mai trebuie utilizat lemnul in constructii. Trebuie interzis prin lege! In acest fel nu o sa mai avem incendii si nici paduri nu o sa mai taiem…
Este de apreciat efortul DOMNULUI Dragusanul, în ceea ce face. Felicitari
George Dodita, Nu aţi văzut cum mă lua la rost o ţâfnoasă suceveană că „plagiez” ceea ce nu există în litere, iar în buchii, nu am văzut nicăieri cele două volume scoase de Academia din Chişinău, în 1975. Ca să nu mai spun că plagiat înseamnă când copiezi şi îţi asumi o operă, iar eu nu fac decât recuperări. Că aşa simt nevoia.
Habarnistule, operațiunea pe care zici că o faci se numește transcriere, nu translatare! Apoi, daca e clar pentru orice elev ca habar nu ai terminologia de specialitate, cum naiba pretinzi că ai cunoștințe minimale de paleografie? Poate da bunul Dumnezeu să dai un examen de paleografie, televizat, ca sa demonstrez lumii ce gunoi intelectual ești! După aceea, poate ne explica acei care te-au numit în funcție ce criterii au avut în vedere când te-au ales ca sa faci de ras județul Suceava! Deocamdată, am doar broșura ta despre averile mănăstirești, dar îmi este de ajuns sa arăt că pe tine nu te-a terminat Dumnezeu, așa că te completează politrucii cu funcții bănoase și nemeritate! Și încă ceva, habarnistule, recensământul pe care îl furi a fost publicat de doua ori de colegii mei de la Chișinău, prima data in chirilica, iar nu demult si în grafie latina! Pun rămășag pe toate salariile pe care le-ai luat aiurea că habar nu ai de recensămintele facute în spațiul est-carpatic! Că am dreptate o dovedește și faptul că recensământul pe care pretinzi că-l „translatezi” se află în arhivele rusești! Luminează-ne și pe noi, incultule, când ai intrat tu într-o arhiva rusească!
Ce recuperezi,când aceste lucrări sunt online,digitalizate,pentru accesul oricui este interesat? Este o manieră de a da cu jula,de a privi peste gard cocoțat pe umerii altuia,de a te intabula cu ce nu este al tău… Ce recuperezi,pocitanie? N-ai minte in cap nici cât o găină… De aia ești și impostor și sfertodoct, că faci confuzii pe care le fac cei atinși de subcultură, ca de lepră… Ce fel de lepră? Cazonă!
BÚCHE, buchi, s. f. A doua literă din alfabetul chirilic; p. gener. literă; (de obicei la pl.) alfabet; cunoștințe elementare de scris și citit. ◊ Expr. Buchea cărții = exact ca în carte; în chip mecanic. A fi (tot) la buchi = a fi (tot) începător (la învățătură). A nu ști buche = a nu ști nimic (la învățătură). – Din sl. buky.
sursa: DEX ’09 (2009)
Dar rețetele lui Kogălniceanu în edițiție cu alfabet latin le-ai văzut?
”…nu există în litere” – adică?
”LÍTERĂ, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzând în general unui fonem; slovă.”
Eu cred că pe aici a intrat brusc prostia sadea. Închideți geamul!
DEX: PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.
Să reproduci o imagine sub un titlu schimbat după interesul tău sau după gărgăunii tăi pelasgi înseamnă să-ți insușești o operă și să o folosești după bunul plac, falsificând-o. Adică ”să te întabulezi cu ea” pentru a spune că ardelenii trec Tihuța pe unde vrei tu în loc de moții se duc la târg în treaba lor. Da, este plagiere modul acesta de a prelua și a folosi tembel, în construcții proprii elucubrante, firimituri de știință cărora le ignori astfel rostul inițial. Dar nu are nimen șanse să fie lămuritor în privința asta pentru că cel pe care încerci să-l faci să înțeleagă lucrurile nu poate pricepe așa ceva, lemn Tănase! El recuperează și basta!
Corect: ciorba este rădăuțeană, iar femeia din Rădăuți este rădăuțeancă.
Deci: țîfnoasă suceveancă!
Doamneee!
Dar eu cred că acest ”Ion” este cu totul alt ”Ion” decât ”Ion”. Nu e doar incult și prost, ci parcă prea lipsit de semnele exercițiului pe care îl face.
Virgulă pusă după cum respiră fumătorul sau bețivul căzut cu nasul în voma proprie!
@Arcadie Bodale
Excelentă punere la punct,felicitări! Incep să fiu mai optimist,că,anume, tineretul nu va mai mușca din momelile impostorului de tablă…
Vă mai spun ceva,absolut cert,ceva ce știu direct de la sursă: unul dintre ofițerii care apela la serviciile sale,in considerarea raporturilor sale cu „organul”, pretinde și astăzi că Gâză (scuzați quasicacofonia…) ar fi umblat prin arhivele de la Lwow!!! In fond,ei erau compatibili,la fel de proști dar și de cinici,ce să caute Gâză la Lwow,el nu știe să citească în românește,d-apoi in colecțiile de documente de la Lwow,ce să facă el acolo? Nici nu știa,pe de altă parte,cum se deschide computerul… Este un subiect foarte vast,relevant,care va fi abordat,indiferent dacă vrea gâză sau nu… Este vorba,firește ,despre perioada de dinainte de 1989… Că după,a fost entomolog,prindea fluturi,ca să ceva…
În sfârşit, am terminat de translatat recensământul din Ţinutul Tecuciului, din anii 1770-1774. O să continuu cu nişte ţinuturi megieşe Bucovinei (Neamţ sau/şi Roman), apoi, rând pe rând, voi lucra recensământul pentru toate ţinuturile Moldovei, punându-l gratuit la dispoziţia celor care au nevoie de el, inclusiv în culegere Microsoft Word. Ca ilustraţie aleatorie am folosit grafică din GÂNDIREA, 1922-1925.
NOTĂ: Văd că unii nu pripep ce înseamnă „translatat” (înlocuirea buchiilor cu litere) şi mă acuză de „furt”, de parcă ar exista o transcriere în limba română a recensământului şi eu mi-aş însuşi-o. Cam greu să mă substitui mareşalului de câmp Rumeanţev!
A TRANSLÁ ~éz tranz. rar A transpune dintr-o limbă în alta încercând realizarea echivalenței de sens și de valoare; a traduce; a tălmăci. /Din translație
sursa: NODEX (2002)
De aici vine TRANSLATOR!
A TRANSLITERÁ ~éz tranz. (scrieri) A trece dintr-un tip de alfabet în altul. /<fr. translittérer
sursa: NODEX (2002)
Du-te,ba,si te hodineste un pic,aici ti-ai gasit tu sa te faci de kkt,in halul asta? Cum adica,”..inlocuirea buchiilor cu litere…”??? Esti jenant de sarac cu duhul,lucrarea este in romana veacului al XVIII-lea,este scrisa cu caractere chirilice (cu litere,ba!),tu nu intelegi ca a fost publicat si in grafie latina?
Ia niste vitamine,pune-ti un supozitor,are lumea nevoie de tine ca de o pioneza in pantof,cine te-a prostit pe tine ca ti-ar fi accesibile chestiuni de paleografie,lingvistica,filologie?
Adică să bea un supozitor, nu? Că la ce cap arată, merge…
Se spune, în acest caz, pioneză în capul dindărăt.
”Ca ilustraţie aleatorie am folosit grafică din GÂNDIREA, 1922-1925”. Prostie de dimineața până seara! Incultură!
O ”ilustrație” nu este, de fapt, ”ilustrație” dacă e aleatorie, adică nu ilustrează prin imagine ceea ce spui prin cuvinte. Este doar decorare la întâmplare. Și este aleatorie dacă imaginile provin din ”Gândirea” – informația este despre Moldova, iar ”Gândirea” apărea la Cluj.
Țâfnoasa suceveancă, adică SuceavaLive, nu acuză doar de FURT ci și de multe altele la care se evită a se da un punct de vedere, de ce nu chiar un drept la replică. Cineva are musca mare în căciuloi..
Exista un rezervor fabulos de umor involuntar,de umor negru,de marlanie cinica in „cartile” sale…Vai,daca ar sti cititorul cine il ia de prost,cine este acest State Prodanescu si in proza,in proza copy-paste,vai…
Cine l-a scos la lumina ca pe un guzan al literelor confiscate din meschine si odioase calcule informativ-operative,in speta Marza si Flutur ,care au facut din el un fel de vechil al plapandei culturi sucevene,ar trebui sa se inteleaga si asupra rezolvarii,in sens legal, a unei situatii din ce in ce mai penibile…
Multumim pt precizări. Foarte importante pentru „continuări”… Cand vor fi ele, după pauză… tot de lucru
mesaj de la Boss-ul nostru pentru căpcăunii care încă nu au înțeles:
”Nu suntem SuceavaLIVE și nu suntem NEst TV Channel (Nu ne confundați!), iar site-urile lor sunt pentru noi doar platforme de depozitare temporară ale materialelor agenției noastre de presă.
Suntem “Ziarul Ducatu’ Bukowina” o marcă a unei societăți cu patronaj 100% privat a Domeniilor Beldiman (100% Tiberiu George Beldiman), avem un colectiv distinct, ce își propune să vină în fața cititorilor cu o diversitate de subiecte:
– anchete jurnalistice ce descoperă infractorii zilelor noastre (politică, justiție, păduri, mediu, medicină, învățământ, administrație, afaceri, contrabandă etc;
– recuperări de memorie bucovineană;
– descoperirea contrafacerilor culturii naționale;
– materiale de inspirație colectivă despre impostura din actualitatea curentă a județului Suceava (în toate domeniile de activitate).
Momentan avem 2 rubrici (doar text și foto):
– INVESTIGAȚII în Bukowina lui Invers
– IMPOSTURA în Actualitatea zilei
Ne găsiți, deocamdată, aici:
https://suceavalive.ro/ziarul-ducatul-bukowina/
sau
pe pagină site-ului în MENIUL principal ori în partea dreaptă sub ”Caută” (pe Desktop). Pe telefoane, suntem imediat după Politic și Administrație. Click pe foto! Avem și pagină de Faceebok, pe care momentan nu o actualizăm din anumite motive…
Nu scriem pe bani și nu scriem la comandă, nu scriem în campanii electorale și nu scriem în timpul serviciului nostru curent, ci doar când avem timp, împreună cu amicii… pentru relaxare și înfăptuire de artă și creație!
Dreptul la replică va fi asigurat doar LIVE, în baza unui parteneriat cu o televiziune regională din Suceava, respectiv NEst TV Channel!
Email: ducatulbukowina@gmail.com
Telefon redacție: 0750.838.231 (pentru informații sau materiale de presă)
Telefon: Tiberiu-George Beldiman: 0745.575.407 (nu deranjați inutil pentru probleme de publicistică, politică editorială sau contractare!).”
P.S. redactor: Nu sabotați aiurea site-urile de depozitare temporară a materialelor noastre de presă, pentru că putem identifica golanii și oricum avem alte soluții publicistice în lucru, iar dacă o mai faceți:
– vă mănâncă pușcăria
sau
– vă mănânc eu personal, de kur