Se lucrează la întocmirea documentației și la expertiza tehnică a noii rute ocolitoare Suceava – Botoșani. Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care a precizat că s-a deplasat la fața locului unde a purtat discuții cu proprietarii de terenuri.

Potrivit edilului Sucevei, primul tronson al noii rute ocolitoare va avea între 6 și 7 metri lățime și peste 1 800 de metri lungime. De asemenea, vor fi amenajate și trotuare.

„Lucrăm din plin în aceste zile la primul tronson al rutei ocolitoare, etapa 1, de la intersecția Calea Unirii cu Traian Vuia, pe strada Apeductului și până la noul pod peste râul Suceava, la care se lucrează. În acest moment se lucrează la expertiza tehnică și la documentație. Discutăm aici de sensul giratoriu care se va face pe strada Calea Unirii la intersecția cu Traian Vuia. Drumul va fi de categoria a III-a, cu o lățime de 6 – 7 metri, cu trotuare, cu o lungime de 1 820 de metri, un pod peste râul Cetății și asigurarea canalizării pluviale”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Primarul a precizat că, în ceea ce privește terenurile private ce vor fi străbătute de către noua rută ocolitoare , s-a găsit deja înțelegere la proprietarii din zonă și nu va fi nevoie de exproprieri.

„Și ieri am fost la fața locului, cu proiectanții, cu experții și cu oamenii de specialitate. Trebuie spus că 20% din această rută este pe domeniul public, iar restul sunt proprietăți private. Am găsit înțelegere acolo cu o parte dintre cetățeni să reamplasăm suplrafețele în așa fel încât să nu le afectăm suprafețele lor. Eu nu vreau să ajungem la exproprieri pentru ca mai apoi să ajungem să ne judecăm cu cei eventual nemulțumiți. Până în prezent, cu oamenii cu care am purtat deja discuții, am căzut de comun acord să îi reamplasăm, să le respectăm suprafețele și să dăm valoare terenului. Îmi doresc ca în cea mai scurtă perioadă de timp să finalizăm documentația acolo, să aprobăm indicatorii tehnico economici în Consiliul Local, să facem licitația și să demarăm efectiv lucrările”, a explicat primarul Ion Lungu.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.