Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, se declară total nemulțumit de modul în care guvernanții privesc problema sănătății. În ceea ce privește județul Suceava, Flutur anunță că se vor pune bazele unui spital pentru copii.
„În aceste zile se dicută un masterplan aspru și, din punctul meu de vedere nerealizabil, în domeniul sănătății, cel care vizează reducerea numărului de paturi și, implicit, de spitale. Nu numai că respingem această tentativă a PSD- ALDE, astăzi de dimineață am făcut o analiză și anunț public că declanșăm construirea Spitalului de Copii, de 350 de paturi, de la Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.
Întrucât nici cei de la Ministerul Sănătății și nici guvernanții PSD – ALDE nu se înghesuie să finanțeze proiecte importante, Flutur a spus că va face eforturi la nivel local pentru ca lucrurile să se miște.
„Prima dată, cât putem, dăm drumul la studiul de fezabilitate din sursele noastre. E vorba de o construcție de 3 750 de metri pătrați – subsol, parter și 5 etaje. Spitalul de Copii trebuie să integreze și Maternitatea. Construcția va fi monobloc. Dorim să facem acest lucru din banii noștri, însă căutăm și alte surse de finanțare, dar nu putem să mai așteptăm. Avem experiențe pozitive în domeniul sănătății. De asemenea, Primăria Suceava s-a arătat dispusă să pună umărul, deși nu o duce foarte bine cu bugetul”, a explicat Flutur.
În fapt, proiectul noii unități spitalicești este de a integra secțiile Pediatrie și Maternitate, la care să se adauge un număr de aproximativ 80 de paturi. De asemenea, trebuie spus că Spitalul nu va avea personalitate juridică, ci va fi integrat unității spitalicești existente.
„De două ori i-am cerut ministrului Sănătății, Sorina Pintea, să ne aprobe acest Spital de Copii, adică numărul de paturi pentru că noi vrem să integrăm și Maternitatea. Să fie un concept integrat. Prin reorganizare, ne-ar trebui în plus vreo 70 – 80 de paturi, nu mai mult”, a explicat Gheorghe Flutur.
În acest sens, președintele Gheorghe Flutur s-a întâlnit și cu managerii spitalelor din județul Suceava.
„Am vrut să văd dacă solicitarea noastră se justifică. Pe hârtie am pus vocea managerilor spitalelor din județ”, a precizat Flutur.
Acesta a mai spus că a solicitat Companiei Naționale de Investiții să finanțeze proiectul, însă dacă răspunsul nu va fi pozitiv, finanțarea va veni de la bugetul județean, local și probabil și din fonduri proprii ale SJU Suceava.
„Simt că există o rezistență a regiunilor mari care nu par încântate ca și Suceava să aibă un spital de copii. Hegemonia unor orașe și a unor spitale mari pare a fi extrem de vocală și de convingătoare. Noi pornim de la niște realități: unul din trei pacienți de la urgențe este copil. Toată lumea e conștientă că trebuie să avem așa ceva și în zona noastră”, a explicat Gheorghe Flutur.
Gheorghe Flutur a precizat că Spitalul de Copii va fi în subordinea Spitalului Județean de Urgență „Sfâtul Ioan cel Nou” Suceava și va fi construit în curtea vechii unități spitalicești.
Lasa un raspuns