Registrele stării civile au fost din nou consultate de către funcționarii primăriei și s-au descoperit alte 22 de cupluri care împlinesc în această perioadă 50 de ani de la căsătorie.

Așa cum ne-am obișnuit deja, primarul este un mare admirator al căsătoriilor de durată (cam la fel de mult pe cât îi plac și mandatele de primar, consecutive, fără număr) și a anunțat că mâine va mai sărbători alți 44 de oameni care au reușit să rămână împreună atât de mult timp.

„Sărbătorim sâmbătă, la ora 10:00, încă 22 de cupluri care împlinesc 50 de ani de căsătorie, avem până în prezent 1.039 de cupluri, iar cu acestea 22 vor fi 1.061 de cupluri pe care primăria le-a sărbătorit de-a lungul anilor, ca și o formă de minim respect pentru cei care s-au sacrificat pentru orașul nostru și au contribut la dezvoltarea orașului”, declară Ion Lungu.

Astfel, cuplurile „de aur” sunt așteptate la primărie pentru ca edilul, reprezentant al municipalității, să își ofere recunoștința și respectul față de dumnealor. Rămâne de văzut dacă va fi mai generos acum, față de anul trecut, în scop electoral, deși ar fi o mișcare neinspirată, pentru că toate cuplurile care reușesc să trăiască împreună 50 de ani trebuie, într-adevăr, respectate

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.