Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Sfântu Gheorghe fac din nou apel la cetățenii județului Covasna să meargă la medic din timp și să nu amâne vizita la specialiști, pentru că întârzierile scad din succesul tratamentului. Mesajul vine în contextul în care, chiar dacă pandemia a trecut, se constată în continuare o reticență din partea bolnavilor, care ajung la medici în stare foarte gravă. Statisticile arată că a crescut durata medie de spitalizare cu aproape o zi și jumătate, potrivit covasnamedia.

Managerul Spitalului Județean, András-Nagy Róbert, a spus miercuri, într-o conferință de presă, că, deși nu mai sunt pacienți COVID internați în spital, nu înseamnă că pandemia nu mai are efecte.

Acum, în momentul de față, problema cea mai stringentă este că pacienții vin târziu. Eu estimez o perioadă de încă trei, patru luni de zile cel puțin, unde la spital o să vină cazuri grave, depășite, complexe, care necesită multe investigații, multe cheltuieli, multe medicamente”, a spus András-Nagy Róbert.

Acesta a explicat că se observă, la nivelul statisticilor, faptul că nu este un rulaj atât de mare al pacienților, însă, cu toate acestea, a crescut perioada de internare. Dacă în 2019 durata medie de spitalizare era de 5,3 zile per pacient, în 2021 era deja de 6,8 zile, adică pacienții stau internați, pentru că au nevoie de tratamente mai lungi, cu o zi și jumătate în plus față de perioada de dinainte de pandemie.

Doctorul neurolog Forró Csilla a declarat miercuri, în același cadru, că a remarcat, la rândul ei, că la spital ajung pacienți în stare mult mai gravă decât în trecut, ba chiar că a întâlnit un caz cu un pacient care a ajuns în grija medicilor după două săptămâni de paralizie.

Mulți bolnavi, de frică de medici și de frică de COVID, nu au venit la spital. Am discutat cu colegele de la Interne și au spus că au avut foarte multe cazuri cu patologii depășite, adică cu prea multe comorbidități neglijate, iar pacienții au venit în stare generală foarte gravă. Și la Neurologie putem afirma același lucru. Am avut pacienți care după două săptămâni de paralizie au ajuns la spital. (…) Din păcate, mulți bolnavi își neglijează sănătatea, nu merg la medic, numai când deja e târziu. E mai bine să previi boala, să mergi la medicul de familie, să fii evaluat din când în când și, ca atare, să fii trimis la specialiști pentru tratament în fază incipientă, nu deja când au apărut complicații”, a declarat medicul Forró Csilla.

Reprezentanții SJU Covasna au spus și că Centrul de evaluare COVID, amenajat în curtea spitalului, la care aveau acces pacienții infectați cu SARS-COV-2 în stare bună, dar cu risc din cauza comorbidităților, nu a mai fost folosit de aproape trei luni.

Datele publicate miercuri de Ministerul Sănătății arată că la nivelul județului Covasna, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 10 cazuri noi COVID-19, respectiv că rata de infectare în ultimele 14 zile este de 0,18/1000. De la începutul pandemiei, în județul Covasna au fost înregistrate peste 19.500 de cazuri de infectare cu SARS-COV-2, relatează psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.