Ministrul Secretar de Stat din cadrul Ministerului Educației, Florin Lixandru, a declarat pentru Suceava Live, în urma înregistrării apărute în spațiul public, în care inspectorul școlar Ghiorghi Cornia îi cere directorului Școlii Rădășeni să facă campanie PSD-ului pentru alegerile europarlamentare, că  dacă există probe, cel dintâi poate fi cercetat conform codului muncii.

De asemenea, secretarul de stat a explicat că directorul unității școlare trebuie să se adreseze în scris Inspectoratului Școlar Județean Suceava pentru ca instituția să poată analiza fapta.

„Directorul trebuie să depună sesizarea cu dovezile”, a declarat pentru Suceava Live, ministrul Secretar de Stat, Florin Lixandru.

De altfel, ținând cont că, atât secretarul de stat, cât și inspectorul școlar au aceeași apartenență politică, cel dintâi nu ar fi putut să facă alte precizări despre ultimul numit, întrucât ar dăuna imaginii partidului.

„Acum, în campanie, apar multe. Trebuie demonstrat și analizat…”, a continuat secretarul de stat.

Întrebat ce sancțiuni ar putea primi inspectorul Ghiorghi Cornia, Florin Lixandru a precizat: „Nu pot anticipa…”.

Reamintim că în spațiul public a apărut o înregistrare dintre inspectorul școlar din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Ghiorghi Cornia, responsabil cu managementul instituțional, și profesorul Grigore Bocanci, directorul Școlii Rădășeni. Conform discuției, inspectorul școlar îi spune directorului că dacă PSD nu va scoate un scor bun la alegeri va fi demis din funcție. De asemenea, Ghiorghi Cornia îi spune lui Grigore Bocanci că a primit de la părinții unor elevi, o reclamație conform căreia acesta ar face campanie pentru PNL și că ar trebui să înceteze, însă, totodată îi solicită să obțină voturi pentru PSD.

Cert este că aceste lucruri nu sunt legale, indiferent dacă discuția a fost purtată în interiorul instituției de învățământ sau în altă locație, întrucât directorul are sarcini clare, de management, și nu trebuie să implice instituția de învățământ în nicio campanie electorală.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.