Suceveanul Gelu Puiu, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, susține necesitatea unor instituții de administrare, control și implementare mai puternice și mai bine dotate, dar și înăsprirea legislației în vigoare pentru descurajarea tăierile și transporturile ilegale.

„Împreună cu ministrul Costel Alexe și aparatul de lucru din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ne-am asumat o politică de recredibilizare a instituțiilor statului și de protejare a pădurilor României, iar pentru asta trebuie să avem instituții de administrare, control și implementare mai puternice, mai bine dotate și mai pregătite și totodată să înăsprim legislația în vigoare pentru a descuraja tăierile și transporturile ilegale”, a transmis Gelu Puiu.

Potrivit secretarului de stat, în cadrul audierilor ministrul Costel Alexe le-a propus tuturor partidelor politice să găsească un consens la nivelul clasei politice, dar și așezarea la masa discuțiilor a specialiștilor și oamenilor politici pentru a aduce modificări benefice la Codul Silvic pentru asumarea împreună a celor mai bune soluții pentru stoparea tăierilor ilegale și descurajarea furtului și transportului de masa lemnoasă.

„Nu este legea lui Costel Alexe, nu este legea PNL, sau a Guvernului Orban, ci este o foaie de parcurs a României, asumată de toată societatea pentru exploatarea durabilă și sustenabilă a fondului forestier. Am convingerea că vom reuși să recredibilizăm instituțiile statului, să aducem societatea civilă aproape de noi și să luptăm împreună pentru același obiectiv: protejarea pădurilor României”, a mai transmis Gelu Puiu, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.