Ministrul secretar de stat, Vasile Salaru, a declarat că adjunctul IȘJ Suceava, Cristina Teodorivici, a fost demisă din funcție după ce au fost constatate mai multe ilegalităţi în urma verificărilor efectuate de corpul de control. El a dat ca exemplu aprobarea unui transfer al unui elev care are media puţin peste patru şi a reuşit să intre la un liceu în care ultima medie de admitere a fost peste opt.
Mai mult, Vasile Șalaru a anunțat că Teodorovici, președinta comisiei județene de admitere la liceu, va fi dată pe mâna procurorilor.La Inspectoratul Școlar Județean Suceava au fost înregistrate 523 de cereri din partea părinților elevilor de clasa a IX a care solicită transfer de la un un profil la altul, în cadrul aceleaşi unităţi de învăţământ, sau dintr-o şcoală în alta. Peste 400 de cereri au fost aprobate.
Adjunctul șefului IȘJ Suceava, Cristina Teodorovici a declarat că nu comentează decizia ministrului Educației și Cercetării Științifice. Ea a spus că nu a primit încă rezultatele Corpului de Control al ministrului și nici un document oficial prin care a fost demisă.
Lasa un raspuns