Vineri, 20 octombrie, între orele 9:00- 13:00, în Poligonul Vadu Vlădichii din Rădăuţi se vor executa trageri cu muniţie de război. În acest sens cetățenii au obligația să nu intre în perimetrul poligonului pe timpul tragerilor, restricţie valabilă pentru persoane, atelaje, animale şi autovehicule.

La recepţionarea semnalelor acustice transmise de personalul poligonului despre începerea acţiunii, acestea trebuie să părăsească imediat zona restricţionată, în cazul în care au pătruns accidental în zonă. De asemenea, trebuie respectate indicaţiile personalului de pază din zona poligonului.

„Înştiinţăm pe această cale populaţia civilă să evite, pe cât posibil, deplasarea şi desfăşurarea de activităţi în zonă pentru a preveni producerea de accidente sau incidente, ca urmare a nerespectării regulilor şi măsurilor de siguranţă”, precizează reprezentanţii administraţiei locale.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.