Șeful Institutului Oncogen din Timișoara a anunţat că ar fi creat un „vaccin” împotriva COVID- 19 şi că şi l-a administrat. Cercetătorul e acum anchetat de conducerea Spitalului Județean, care are Institutul în subordine.

Conducerea Spitalului Judeţean Timişoara va face o anchetă internă după ce un cercetător al Institutului de cercetare Oncogen, care se află în subordinea unităţii medicale, a anunţat că a creat un „vaccin” împotriva COVID-19, pe care şi l-a şi administrat.

Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu, a declarat pentru News.ro că instituţia pe care o conduce va face o anchetă, alături de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, faţă de cercetătorul Virgil Păunescu, şeful Institutului Oncogen, care a anunţat public că ar fi creat un „vaccin” împotriva COVID- 19 şi că şi l-a şi administrat.

„Demăram mâine (sâmbătă – n.r.) o anchetă internă cu privire la cele declarate de domnul profesor Virgil Păunescu. Ancheta nu are scopul de a-l discredita pe acesta, dimpotrivă. Vom verifica cele spuse de domnul profesor si proiectul derulat având în vedere contextul epidemiologic actual şi considerăm că anumite abordări trebuie făcute riguros.

Când se fac declaraţii nu putem menţiona că este vorba de un vaccin, cu atât mai mult cu cât cu certitudine nu există un vaccin. Vom declara care sunt paşii, dacă şi-a administrat, ce şi-a administrat, dacă există documente. Riscul este ca toată această cercetare să fie declarată nulă. Ne-am bucura ca aceşti primi paşi să fie făcuţi la Timişoara, dar nu în felul acesta”, a declarat Raul Pătraşcu.

Potrivit sursei citate, în România, doar Institutul Cantacuzino din Capitală ar putea dezvolta un posibil vaccin, acesta având grad de biosecuritate 4, faţă de Institutul Oncogen care are doar grad de biosecuritate 2.

„Vom verifica ce şi-a administrat domnul profesor Păunescu pentru că este un prototip experimental şi nu un vaccin. Acesta nu poate fi administrat altcuiva. Vom verifica în ce condiţii şi l-a administrat, dacă s-au respectat procedurile etice. Am discutat cu dânsul, după declaraţiile din spaţiul public.

Noi nu am fost notificaţi. I-am spus că va exista o anchetă. Ne-a spus că şi-a administrat două doze în luna aprilie. Trebuie să existe documente oficiale. (…) Pentru un cercetător nu pedeapsa administrativă ar fi cea care ar conta, ci pierderea credibilităţii experimentale. Tot progresul ar fi declarat nul. Asta ar fi cel mai mare insucces”, a declarat Raul Pătraşcu.

Ancheta va fi făcută de Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara şi Universtatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara.

Directorul Institutului Oncogen din Timişoara, medicul Virgil Păunescu, a anunţat pe o pagină de socializare că a dezvoltat un prototip de vaccin împotriva COVID-19 pe care şi l-a şi administrat.

„Am decis să-mi administrez eu primul vaccinul dezvoltat la Oncogen, să fiu eu primul voluntar. Ca urmare pe data de 14 Aprilie m-am vaccinat cu prima doză, iar în data de 28 Aprilie mi-am administrat a doua doză de vaccin”, a anunţat Păunescu, care se plânge de lipsa finanţării pentru cercetarea sa.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.