Ilie Niță, unul din numeroșii locatari „invizibili” ai Casei Poporului, cunoscut în județul nostru pentru mediocritatea de care a dat dovadă în funcțiile pe care le-a îndeplinit, a plecat la București să fie o piesă în puzzle-ul oamenilor politici de astăzi. O piesă de puzzle de care sucevenii nu sunt deloc mândri și pe care nimeni nu 0 vede ca pe o realizare, cu excepția domniei sale.

Ilie Niță are și alte caracteristici care îl fac să se integreze foarte bine în imaginea de ansamblu a politicii românești: este traseist, se folosește de relațiile personale pentru a avansa în politică și are probleme cu legea.
Cunoscut și ca un om de afaceri care a amestecat de multe ori afacerea cu politica și a uitat de unele legi de care ar fi trebuit să țină cont, Ilie Niță a reușit să ajungă și în atenția procurorilor.
Astfel, în mai 2018 a fost trimis în judecată, fiind acuzat de instigare la abuz în serviciu, efectuarea de operaţiuni incompatibile cu funcţia, evaziune fiscală şi fals în înscrisuri şi în declaraţii. Infracțiunile ar fi fost comise între 2009 și 2017. În același dosar a fost trimisă în judecată și soția senatorului, și a fost pus sechestru pe mai multe bunuri mobile şi imobile ce îi aparţin, până la concurenţa sumei de 1.564.807 lei. Totodată, s-a dispus indisponibilizarea şi instituirea măsurii asigurătorii a popririi de către Senat a sumelor de bani datorate sau care urmează a fi datorate în viitor cu titlu de venituri din muncă lui Ilie Niţă, până la concurenţa sumei de 1.564.807 lei.
Despre activitatea parlamentară a lui Niță am fi putut scrie mai mult dacă aceasta ar exista. Totuși, vă aducem la cunoștință că Ilie Niță este cosemnatarul câtorva proiecte de legi, dintre care puține au fost adoptate, și are doar 6 luări de cuvânt în plen, zero declarații politice, zero întrebări, zero interpelări, zero întrebări adresate Prim-Ministrului (păcat, un schimb de idei între domnul Niță și doamna Dăncilă ar fi reprezentat probabil un spectacol pe cinste). Pe scurt, el poate fi numit, fără teama de a greși, senatorul „zero barat”.
Nu în ultimul rând, Niță este și unul din numeroșii traseiști din politica românească. După ce a trecut de la PNL la ALDE, nici acum nu pare că își găsește bine locul în partidul reprezentat la nivel județean de traseistul Ștefan Alexandru Băișanu.
În acest sens, senatorul s-a relaxat și s-a adunat spiritual cu președintele PSD Suceava în concediu la Sfântul Munte Athos.
Vestea proastă este că Ilie Niță a fost absent ca senator vreme de doi ani, și foarte probabil va continua să fie absent și în următorii doi. Vestea bună este că în 2020 sucevenii vor avea ocazia să-l retragă de la București pentru a reveni acasă, în frumoasă Bucovină, la jucat table.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.