Senatorul PNL de Suceava, Daniel Constantin Cadariu a declarat că Partidul Național Liberal are soluții pentru a apăra siguranța cetățeanului și ordinea publică. Acesta a afirmat că din nefericire România este în acest moment într-o extrem de dificil în ceea ce privește siguranța cetățeanului.
„România este într-o situație foarte de gravă, poate mai gravă decât starea economică, decât ceea se întâmplă în domeniul sănătății, învățământului și chiar a infrastructurii. Am constatat că în ultima perioadă în România au avut loc cazuri foarte grave cu privire la siguranța cetățeanului. Reamintim doar câteva dintre ele: tragedia de la Caracal prin dispariția Alexandrei Maceșanu și a Luizei Melencu, cele două cazuri semnalează numeroasele dispariți nerezolvate de autorități. Totodată, cei doi polițiști din Galați, ce asistă nepăsători și refuză să ajute o fată plină de sânge, care ar fi fost victima unui viol. Mai de curând am constat crima atroce din Dâmboviţa, unde o fetiță de 11 ani ar fi fost sugrumată de un olandez. Închei cu ceea s-a întâmplat zilele trecut când în trafic a avut loc o bătaie cruntă în Bucureşti, când doi tineri lovesc o persoană, apoi se urcă în maşina acesteia” a arătat senatorul Cadariu.
Acesta a precizat că toate acestea evenimente nefericite au la bază câteva cauze. Printre acestea senatorul Cadariu a spus că o primă cauză sunt efectele disoluției autorității instituțiilor statului, fie că vorbim de poliție, de sistem alertare 112, de STS, de procuratură, sunt deficiențe foarte grave în funcționarea lor. Cadariu a mai spus că în acestă enumerare se poate regăsi și jandarmeria care a ajuns să apere oameni politici împotriva cetățenilor.
Mai mult acesta a subliniat că sistemul este în suferință din cauza guvernării PSD timp de 3 ani.
„Prin politizare și nepotism PSD a adus un gradul de incompetență în instituțiile menite să apere siguranța cetățeanului. În tot acest timp am văzut lupta intensă pe care PSD-ului a dus-o pentru apărarea infractorilor prin modificările inacceptabile făcute la Codul Penal sau la Codul de Procedură Penală. Am constata și vedem zi de zi iar cazul Caracal a arătat cum PSD-ul a înșurubat corupți și incompetenți în funcții de conducere în instituții foarte importante ale statului.Există explicații și ar trebui să ne amintim de pensionările anticipate din 2017, ce au generat o criză de personal în sistemul de ordine publică, asta în condițiile în care la nivelul anului 2016 la nivelul MAI era un deficit de 20.000 de oameni, iar în loc nu s-a pus nimic, în acel moment pensionându-se oameni tineri cu experiență. Mai știm cum a procedat PSD-ul cu privire la legiferări un exemplu concludent fiind recursului compensatoriu iar zeci de mii de infractorii periculoși au ieșit din pușcării”, a afirmat senatorul PNL Cadariu.
Parlamentarul sucevean a arătat că principala instituție care ar trebui să asigure siguranța cetățeanului nu are conducător pentru că MAI nu are nici măcar interimar, iar această problemă este imputabilă primului ministru, Viorica Dăncilă 100%.
„După ce domnul Fifor a epuizat cele 45 de zile de interimat, a refuzat să se prezinte în Parlament mai ales după retragerea celor de la ALDE de la guvernare pentru a supune aprobării parlamentului restructurarea Guvernului. În aceste condiții noi cei de la PNL am încercat să găsim soluții legislative, dar din păcate Partidul Social Democrat s-a opus”, a spus senatorul PNL.
Daniel Cadariu a prezentat pachetul de legi inițiat de PNL pentru siguranța cetățeanului. Printre acestea demnitarul sucevean a amintit inițiativa privind abrogarea recursului compensatoriu în ianuarie 2019, proiect blocat de PSD la Camera Deputaților. Mai mult tot în cursul anului 2019 Partidul Național Liberal a depus un proiect de implementarea sistemului „Alertă copil dispărut”, dar PSD a refuzat să fie adoptat în regim de urgență.
Cadariu a arătat că PNL a depus în august 2019 un proiect pentru înăsprirea pedepselor cu închisoare pe viață pentru infracțiunile de omor cu violență deosebită, care este blocat de PSD la Senat.
„Legea privește implementarea sistemului de supraveghere cu brățară electronică pentru condamnații eliberați condiționat pentru fapte comise cu violență acest prtoect este din 2015 și este blocat la Camera Deputaților. Mai este un proiect care a fost adoptat tacit de Senat care privește măsuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate”, a spus Cadariu.
Daniel Cadariu a mai declarat că pentru aplicarea rezultatelor referendumului din 26 mai pentru revizuirea Constituției, PNL a depus o inițiativă în iulie 2019 care este tergiversată de PSD, fiind încă la comisia juridică.
Lasa un raspuns