Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a anunțat că parlamentarii PSD de Suceava au inițiat un amendament  la o lege care dă posibilitatea construirii conductei de gaz Pojorâta-Vatra Dornei, chiar și în situația existenței unui litigiu, ceea ce arată că social-democrații sunt interesați de rezolvarea problemelor sucevenilor.

„Ideea de a polemiza cu adversarii politici, atunci când sunt în joc interesele sucevenilor, îmi este complet străină. Și doresc să reafirm că principalele repere în activitatea mea de parlamentar sunt respectarea promisiunilor electorale și identificarea soluțiilor ce ar putea genera creșterea calității vieții sucevenilor care m-au trimis în Parlamentul României”, a afirmat președintele PSD Ioan Stan.

Potrivit acestuia, comunicatele și acțiunile sale politice nu au atacat niciodată persoane  așa cum afirma cineva marți, în presa suceveană, dar precizează că nici nu poate tolera mitomania și demagogia.

„Dacă dumnealui crede că pentru suceveni e esențial să știe când sunt programate alegerile interne în organizațiile județene ale partidelor politice, pentru mine este important să-i informez pe aceștia despre modul în care noi, parlamentarii PSD suceveni, reușim să rezolvăm anumite probleme ale județului. Astfel, dacă săptămâna trecută am parcurs o primă etapă într-un demers legislativ, azi, în plenul Camerei Deputaților, acest demers s-a finalizat.

El a constat în adoptarea, cu o mare majoritate, a unui amendament inițiat de noi, prin care am creat posibilitatea construirii conductei de gaz Pojorâta-Vatra Dornei chiar și în situația existenței unui litigiu (fapt ce poate fi verificat pe site-ul Camerei Deputaților). Vreau să amintesc și faptul că, în paralel,  colegii noștri din Guvernul României desfășoară un demers cu scop similar”, a declarat Stan.

Fără a nominaliza pe cineva senatorul Ioan Stan spune demersul parlamentarilor PSD de Suceava sunt fapte concrete realizate

„Sunt fapte concrete, demonstrabile pe care le realizăm, spre deosebire de respectiva persoană care se rezumă permanent doar la expuneri de opinii și solicitări către Guvernul României. Mă întreb că, dacă tot are așa multe idei, de ce nu le-a pus în practică până acum cu ajutorul colegilor dumnealui care au condus România în perioada 2005-2012 și respectiv 2016?”, a conchis Ioan Stan.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.