Senatorul PSD Ioan Stan face apel la încrederea cetățenilor în angajamentul PSD de respectare a programului de guvernare.
Acesta a declarat că își dorește să le inspire cetățenilor județului Suceava certitudinea că PSD își respectă promisiunile, iar realitatea confirmă aceste spuse.
„Mărțișorul a adus dovada preocupării actualei guvernări pentru creșterea nivelului de salarizare al personalului angajat în sistemul de sănătate. Desigur, mă refer la sistemul de stat. Așadar, începând cu 1 martie 2018, absolut toți medicii și personalul mediu sanitar, au trecut direct pe grila de salarizare 2022, prevăzută de Legea nr.153/2017. La salariile aferente acestei grille se adaugă vechimea și celelalte sporuri, de care beneficiază fiecare salariat din domeniu. Este o măsură menită să asigure un nivel de salarizare asemănător celor din Uniunea Europeană în ideea opririi exodului medicilor și cadrelor sanitare cu pregătire medie, în afara granițelor țării. Aceasta pentru că noi chiar am tratat acest aspect, al plecării medicilor, ca pe o problemă națională și ne-am respectat promisiunile în această direcție. Este de apreciat credibilitatea demersurilor noastre câtă vreme numai pe promisiunea că vom crește salariile, în anul 2017, exodul medicilor români s-a diminuat cu 40%. Dar, pentru că trebuie să admitem că în societatea românească există persoane ce suferă fară șansă de vindecare de maladia negației în scopul de a încerca mistificarea cetățeanului elector, consider necesar să precizez că salariul unui medic primar a crescut de la 4510 lei în decembrie 2016 și decembrie 2017 la 5638 lei, în ianuarie 2018, și la 12500 lei la 1 martie 2018. Un medic specialist, care a avut la 1 decembrie 2017, un salariu de 3544 lei, în ianuarie 2018 a primit 5638 lei, și are 9900 de lei de la 1 martie 2018. Un asistent medical principal, cu studii superioare, va primi începând cu 1 martie un salariu de bază de 4345 lei față de 3450 lei în ianuarie și aș putea continua, așa cum am mai spus, pentru toate categoriile de personal angajat în sistemul sanitar de stat. Știu că numai cei care au urechi de auzit vor auzi și sunt împăcat cu aceasta pentru că, de fapt, lor m-am adresat”, a declarat Ioan Stan.
Programul de Guvernare al PSD vine cu vești bune și pentru cei din sistemul de învățământ
Senatorul PSD de Suceava s-a referit și la sistemul de învățământ despre care, spune el, negativiștii au vorbit de parcă acest sistem ar fi neglijat de PSD, lucru neadevărat.
„Nu îndrăznesc să sper că voi schimba punctul de vedere al acerbilor noștri critici și, ca să fiu foarte sincer, nici nu-mi mai bat capul cu această înțepenită poziție. Nu lor mă adresez, ci oamenilor de bună credință cărora le mai cer, încă o dată să aibă încredere că ne vom respecta programul de guvernare și angajamentele asumate. Și îmi face plăcere să precizez că, în conformitate cu acest program, începând cu același 1 martie, pentru un profesor cu studii superioare gradul I gradația 5, salariul de bază va ajunge la 5922 lei (de la 4935 lei în ianuarie), iar pentru un debutant până la 3680 lei (de la 3581 lei în ianuarie) ,pentru un învățător/educator cu gradul I va ajunge la un salariu de bază de până la 4736 lei (de la 3946 lei în ianuarie).În domeniul universitar un profesor poate ajunge la un salariu de bază de 11.103 lei de la 9.252 lei în ianuarie, iar un conferențiar la 7611 lei de la 6342 lei în ianuarie. Pot continua la fel pentru că toate categoriile de cadre didactice din acest sistem vor beneficia de creșteri salariale în conformitate cu prevederile Legii nr.153/2017 și cu angajamentele asumate în programul de guvernare”, a subliniat Stan.
În încheiere, senatorul Ioan Stan a amintit și faptul că toate textele de lege sunt perfectibile, iar acest deziderat a determinat punerea în dezbatere publică a fiecărei legi înainte de supunerea ei la vot, în Parlament. Din acest motiv, s-au studiat diverse scenarii de aplicare și, mai ales, rezultatele acestor scenarii.
Acesta este motivul pentru care societatea civilă, organizațiile sindicale și oricine altcineva dorește, poate lua parte activ, prin discuții și negocieri, la stabilirea formulei adoptate în final.
Lasa un raspuns