Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache a a explicat că a fost promulgată Legea de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 41/2018 prin care se modifică și completează Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

„Așa cum am afirmat, în mai multe rânduri, și eu și colegii mei, parlamentari PSD, vis-a-vis de respectarea drepturilor salariale ale diferitelor categorii salariale și îndreptarea unor inechități salariale, la data de 15 aprilie 2019, a fost promulgată Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2018, prin care se modifică şi se completează Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, a transmis Virginel Iordache.

Conform actului normativ, sus menționat, majorările salariale reglementate prin Legea de aprobare a OUG nr.41/2018, sunt suplimentare faţă de drepturile acordate începând cu anul 2018.
Una dintre principalele reglementări introduse se referă la personalul didactic din învăţământul special integrat, precum şi din centrele judeţene de resurse şi de asistenţă educaţională, respectiv Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi din structurile coordonate, monitorizate şi evaluate de către acestea, care va beneficia de o majorare cu 15% a salariului de bază.
De asemenea, personalul didactic de conducere din învăţământul superior (rector, prorector, decan, prodecan, director de departament) şi din învăţământul preuniversitar (inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct, director casa corpului didactic, inspector şcolar de specialitate, inspector şcolar, director şi director adjunct unitate de învăţământ) – va beneficia de un spor de suprasolicitare neuropsihică, de 10% din salariul de bază.
De menționat este faptul că personalul didactic de predare şi personalul didactic de conducere din învăţământul special şi special integrat beneficiază de ambele drepturi, raportate la salariul de bază stabilit potrivit legii.
Pe lista reglementărilor introduse se află și menţinerea drepturilor salariale în situaţia în care, în urma promovării sau avansării în gradaţie rezultă un salariu de bază mai mic decât cel avut la data promovării sau avansării în gradaţie.
Și persoanele care desfăşoară activitate de expertiză criminalistică în cadrul INEC şi ocupă funcţii de conducere vor beneficia de o majorare a salariului de bază cu 10%, iar cele care ocupă funcţii de execuţie de o majorare a salariului de bază cu 5%, potrivit reglementărilor. Majorarea salarială se suportă din venituri proprii.
Tot pe lista reglementărilor se află și personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului. Aceste categorii vor avea un spor de până la 15% din salariul de bază, pentru condiţii periculoase sau vătămătoare (reglementarea anterioară era de până la 10%).
Și reintroducerea funcţiei de bucătar calificat, al cărui nivel de salarizare se aplică numai personalului care ocupă această funcţie şi este absolvent al unei şcoli profesionale de bucătari, al unui liceu de profil sau al unor cursuri de calificare specifice, se află printre reglementări..
De asemenea, pentru personalul de cercetare cu studii superioare din unităţile clinice, din institutele şi centrele medicale, care este confirmat în gradele profesionale corespunzătoare funcţiilor de medic/medic dentist primar, specialist şi rezident se va aplica nivelul salarial pentru unităţi clinice prevăzut de lege pentru anul 2022.

„Prin aceste modificări s-a avut în vedere eliminarea din diferenţele, încă existente, în cadrul sistemului de salarizare. S-a ţinut cont şi de importanţa activităţii depuse de categoriile de personal beneficiare, de complexitatea atribuţiilor, dificultatea formării unor categorii de experţi, interdicţiile la care sunt supuşi prin lege unii funcţionari, dar şi răspunderea asumată pentru activitatea desfăşurată în funcţiile de conducere. În practică, din cauza diferenţelor mici de salarizare, s-a constatat că dispare motivarea pentru unele persoane ce ocupă funcţii de a se implica în actul de conducere, aspect ce afectează în mod grav funcţionalitatea unor instituţii”, a mai declarat senatorul sucevean Virginel Iordache.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.