Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache anunță că, și în anul școlar 2018- 2019 Guvernul României continuă măsurile de susținere a sistemului de învățământ și sprijină accesul elevilor și studenților la educație, prin facilitarea achiziției de tehnică IT & C modernă.

„Am în vedere, Programul “Euro 200”, care se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, program care are ca obiective stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe specifice, în utilizarea mijloacelor IT & C”, a declarat social-democratul sucevean.

Concret,elevii și studenții care provin din familii cu venituri reduse vor fi ajutați să achiziționeze calculatoare, prin acordarea sumei de 200 de euro. De această sumă vor beneficia doar elevii care provin din familii al căror venit brut lunar pe membru de familie este de maximum 250 de lei. Pot aplica elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani.
Potrivit lui Virginel Iordache, distribuirea bonurilor valorice se va realiza în perioada 22 iulie – 9 august, la nivelul unităților de învățământ/universităților, urmând ca achiziţia efectivă a echipamentelor IT, de la orice furnizor de profil, să se facă în intervalul 24 iulie – 10 octombrie 2019.

„Pentru derularea acestui proiect, în bugetul pentru anul 2019, s-a asigurat finanțarea necesară, respectiv 12 milioane de lei, bani ce vor asigura sprijin pentru 12.000 de elevi și studenți .
Pe de altă parte, Ministerul Fondurilor Europene a lansat, prin Programul Operațional Capital Uman, mai multe linii de finanțare dedicate susținerii unei mai bune colaborări între școală și universități pe de o parte și companii, pe de altă parte.Printre programele destinate creșterii calității actului educational se numără
programul “Bursa Profesională”, prin care 80.132 elevi din învățământul preuniversitar (clasele IX-XI învățământ profesional, inclusiv învățământ dual), vor fi stimulați să-și continue studiile cu burse acordate din fonduri europene. De menționat este faptul că 20 % dintre elevii care vor primi burse provin din mediul rural. Bursa, în valoare de 200 lei, se plătește tuturor elevilor, indiferent de veniturile părinților, dar în anumite condiții de frecvență la cursuri. Suma alocată programului este de 83 milioane euro”, a precizat Virginel Iordache.

Senatorul sucevean menționează că, tot prin Programul Operațional Capital Uman va fi alocată suma de 63,72 milioane euro pentru creșterea calității învăţământului profesional şi tehnic românesc.

„Concret, se vor finanța activitățile de creștere a calității și de adaptare a ofertei educaționale la realitățile de pe piaţa muncii. Pentru realizarea acestor deziderate, vor fi organizate stagii de formare nu numai pentru cadrele didactice din învățământul profesional ci şi pentru întreg personalul implicat în instruirea elevilor. De asemenea, partenerii economici vor fi stimulați financiar, prin subvenții, să se implice în formarea profesională iniţială (se va acorda sprijin financiar în baza unor convenții semnate între școală și angajator pentru cheltuielile realizate cu elevul) . Vor fi puse la punct mecanisme de monitorizare a inserţiei profesionale a absolvenţilor de învăţământul profesional şi tehnic. Astfel, sprijinim în special dezvoltarea învățământului dual, iar fișa de proiect la care lucrează Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic pentru a o depune la Autoritatea de Management POCU are o valoare de aproximativ 90 milioane euro și vom folosii mecanismul supracontractării”, a mai declarat senatorul Iordache.

Acesta a anunțat și că, din fonduri europene vor fi finanțate stagiile de practică pentru programe de învățare la locul de muncă.

„Apelul se află în implementare, cu 86 contracte semnate, în valoare de 35 mil. euro. Această măsură vizează elevii din învățământul secundar și terțiar non-universitar prin cuprinderea lor in programe de învăţare la locul de muncă. Sunt vizate în special sectoarele economice cu potențial competitiv şi din domeniile de specializare inteligentă. De asemenea, apelul de proiecte vizează rata crescută de participare a studenţilor la programele de învăţare la locul de muncă (stagii de practică, internship-uri) din cadrul parteneriatelor nou înființate/dezvoltate, care să faciliteze inserția pe piața muncii a absolvenților de studii terțiare. Beneficiari – 19.209 studenţi”, a spus Virginel Iordache.

Tot pentru învățământul superior, Ministerul Fondurilor Europene a lansat 155 mil. euro pentru sprijinirea studenților defavorizați și pentru doctoranzi în antreprenoriat pentru corelarea ofertelor educaționale cu piața muncii.

„Nu în ultimul rând , Ministerul Fondurilor Europene a semnat împreună cu Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) un contract in valoare de 6,4 milioane euro, pentru implementarea unor activități menite să ducă la creșterea angajabilității absolvenților de învățământ superior românesc prin identificarea profesiilor emergente, un studiu privind adecvarea ofertei educaționale din România la dinamica profesiilor emergente și o cercetare sociologică privind angajabilitatea absolvenților de învățământ superior din România. În cadrul acestui proiect se va pilota și conectarea bazelor de date din învățământul superior cu bazele de date privind angajații din România pentru a avea un instrument real de tracking al absolvenților pe piața muncii”, a mai anunțat senatorul sucevean Virginel Iordache.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.