Senator PSD Virginel Iordache a anunțat că este exclus ca PSD să modifice modul de gestionare a fondurilor cuprinse în Pilonul II de pensii.

În ultima vreme, parlamentarii liberali de Suceava inventează tot felul de subiecte de presă care mai de care mai ….interesante, prin care încearcă o manipulare asiduă și continuă a sucevenilor . Toate subiectele abordate de liberalii suceveni fac parte din categoria “Liberalii spun lucruritrăsnite”. Unul dintre subiectele predilecte ale liberalilor suceveni are ca temă Pilonul II de pensii, dezbătut de d-na Angelica Fădor, care este, se pare, atotștiitoare. După ce a dat sfaturi”prețioase” Ministrului Justiției- prof.univ.dr. Tudorel Toader, după ce a rezolvat (vorba vine) problema vămii Siret –d-na deputat a schimbat registrul, trecând cu dezinvoltură la tratarea problemelor financiare”, a declarat senatorul Virginel Iordache.

Pentru a lămuri lucrurile și „pentru a o ajuta pe doamna deputat să înțeleagă fenomenul”, acesta a ținut să facă anumite precizări cu privire la fondurile de pensii obligatorii administrate privat (Pilonul II).

Astfel, acesta a declarat că în afara Fondului de Pensii de stat (Pilonul I), în România există două alte tipuri de fonduri de pensii “private”: Fondurile de Pensii obligatorii, constituite din alocații de la bugetul de stat, dar administrate privat (Pilonul II) și Fondurile de Pensii facultative, alimentate din contribuții individuale și administrate privat (Pilonul III), ambele înființate prin Legi organice în 2004, respectiv 2006.

Ca orice active in proprietate privată, contribuțiile individuale la aceste fonduri nu pot fi naționalizate.
Fondurile din Pilonul II sunt în totalitate alimentate din alocații de la stat. Dar aceste alocații, odată transferate către fonduri în numele cetățenilor români beneficiari, devin active in proprietate privată și ele nu mai pot fi retrase sau naționalizate (confiscate), potrivit Constituției. Parlamentul și, respectiv, Guvernul au în competența lor majorarea sau micșorarea alocațiilor bugetare viitoare, fără să afecteze în niciun fel contribuțiile trecute”, a declarat Virginel Iordache.

Acesta a menționat și faptul că fondurile de Pensii din Pilonul II au ajuns, la sfârșitul anului 2016, la 31,5 miliarde lei (aproximativ 7 miliarde euro), din care 65% sunt investite în titluri de stat, adică finanțează deficitul bugetar. Chiar dacă, în extremis, aceste fonduri ar fi consolidate cu fondul de pensii de stat și administrate public, aceste fonduri nu pot fi folosite decât prin valorificarea (vânzarea) activelor financiare pe care le au în portofoliu. Ori statul nu poate valorifica titlurile de stat, decât dacă le răscumpără, ceea ce ar însemna alocații bugetare echivalente, adică o majorare a deficitului bugetar.

Pentru a concluziona:nu există nicio discuție și nici nu a existat vreo evaluare vis-a-vis de acest subiect. Este exclus ca PSD să modifice ceva asupra modului de gestionare a fondurilor cuprinse în Pilonul II de pensii.
Cu speranța că a înțeles, îi sugerez d-nei deputat Fădor Angelica , ca în abordările, mediatice pe care, probabil, le va realiza în continuare să trateze teme financiare, cu adevărat serioase, care încă mai interesează românii: Efectele reducerii salariilor și pensiilor , din perioada 2010, asupra nivelului de trai al românilor și raportul asupra modului de utilizare a sumei de 20 de miliarde Euro, împrumutată de România în perioada 2010-2011, când la putere se afla un guvern PDL,actualii colegi ai domniei sale”, a transmis Virginel Iordache.
În final, acesta a invitat-o pe Angelica Fădor, precum și pe toți parlamentarii liberali, să se implice activ în rezolvarea problemelor reale cu care se confruntă locuitorii județului Suceava.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.