Serviciul de Ambulanță Suceava nu mai are teste rapide pentru testarea COVID-19, după ce de la începutul acestui an s-a confruntat cu o avalanșă de solicitări de testare din partea populației.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, dr. Adrian Săraru, a declarat, joi, că de miercuri instituția nu mai are teste rapide și nu știe când va primi o nouă tranșă de la Direcția de Sănătate Publică.
Ambulanța Suceava a rămas fără teste rapide COVID-19
„De ieri nu am mai luat noi testări, vedem ce mai putem face azi din cele programate de ieri dimineață. Îi vom suna și îi vom informa pe cei pe care nu mai putem să-i mai testăm”, a spus dr. Săraru.
Acesta a explicat că, potrivit protocolului, persoanele care prezintă simptome de Covid-19 pot solicita Serviciului de Ambulanță să fie testate gratuit.
În cazul în care testul are rezultat pozitiv, se poate face pentru confirmare și testare RT-PCR. Echipajele de la Ambulanță nu pot face direct prelevare de probe pentru test RT-PCR deoarece mai întâi trebuie făcut un test rapid.
În ceea ce privește aprovizionarea cu teste rapide, purtătorul de cuvânt de la DSP Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat, joi, că DSP mai avea miercuri în stoc 200 de teste.
În data de 10 ianuarie a.c., DSP Suceava a solicitat Ministerului Sănătății 10.000 de teste rapide, dar deocamdată nu se știe când le va primi.
Unde se pot testa gratuit persoanele simptomatice
Persoanele simptomatice au posibilitatea de a se testa gratuit și la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, căruia în după-amiaza zilei de joi, 13 ianuarie, i-a fost onorată o comandă de 4.000 de teste rapide, în două tranșe a câte 2.000 de teste.
Dimineață mai avea teste rapide pentru 4-5 zile. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Dan Teodorovici, a declarat că marea majoritate a persoanelor care se prezintă la UPU pentru testare Covid au simptome de boală și este extrem de mic numărul celor care par asimptomatici, dar spun că îi doare gâtul și tușesc, după ce sunt informați că pot fi testate doar persoanele simptomatice.
Potrivit doctorului Teodorovici, la spital se efectuează zilnic aproximativ 110 teste rapide antigen și 30 de teste RT-PCR.
În cursul zilei de miercuri, 12 ianuarie, s-au făcut 140 de teste rapide, potrivit a3.ro.
Lasa un raspuns