Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat miercuri la Craiova în cadrul unei întâlniri cu primarii din Dolj că toate proiectele din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) aflate în finanțare la 31 decembrie 2016 au sursele de finanțare asigurate și le-a cerut edililor să grăbească lucrările și să se prezinte cu facturile la decontat.

„Am adoptat Ordonanța 6 în 2017 și am instituit PNDL — etapa 1 prin care tot ceea ce se afla în finanțare la 31 decembrie 2016 au finanțarea asigurată. Inclusiv cei care ați încheiat anul trecut contracte de finanțare și nu le-ați încheiat la valoarea necesară investiției, aveți asigurată finanțare pentru finalizarea obiectivelor de investiții. Tot ce cer eu de la dumneavoastră este să grăbiți lucrările și să veniți cu facturile la decontat, pentru că avem cash-urile asigurate, nu avem nicio problemă în asigurarea surselor de finanțare. Vă solicit să aveți o discuție foarte aplicată cu constructorii dumneavoastră și să veniți cu facturile la decontare. Nu putem justifica nevoie de infrastructură atât timp cât aveți contracte din 2015 și ați decontat 10% din ele”, a spus Shhaideh.

Vicepremierul a afirmat că prin Ordonanța 6 a fost instituit și PNDL — etapa 2, cu un buget de 30 de miliarde de lei și, conform programului de guvernare, sunt finanțate 5.000 de obiective noi — apă, canal, drumuri, 2.500 de creșe și grădinițe și 2.000 de școli în vederea obținerii autorizațiilor de funcționare, ISU etc.

„Lucrările pentru obținerea acestor autorizații nu sunt de complexitate și au finanțarea inclusă în PNDL, iar toți cei care aveți depusă anexa 3 în acest sens vă spun de pe acum că aveți banii asigurați”, a adăugat Shhaideh.