În orașele mici șansele de reușită nu sunt suficiente, de aceea, dacă dorești să te afirmi trebuie să îți iei inima în dinți și să faci pasul cel mare: să te muți într-un oraș mare, dezvoltat și modern, unde job-urile sunt mai bine plătite și mai diversificate. De exemplu, Timișoara este un oraș foarte atractiv, atât din punct de vedere al calității vieții, cât și din punct de vedere al ofertei locurilor de muncă.
În continuare îți prezentăm câteva sfaturi de care să ții cont înainte să îți alegi un loc de muncă:
1. Caută un oraș mare unde ai deja rude sau prieteni
Există situații în care un angajator nu este interesat să cheme la interviu o persoană care nu e din același oraș. Poți evita această situație cu multă eleganță. Desigur, nu trebuie să minți în CV-ul tău, așa că identifică orașele mari unde ai rude sau prieteni care locuiesc acolo și folosește adresa rudelor tale ca adresă de domiciliu, astfel nimeni nu te va filtra în afara căutărilor.
2. Identifică locurile potrivite pentru un job
Potrivit analiștilor americani de la Forbes, în spatele unui plan de succes în găsirea unui loc de muncă stă documentarea făcută cu mare atenție. Sunt foarte multe domenii unde nu există destul personal calificat, iar angajatorii caută cu mult interes candidații potriviți. De aceea, foarte important e să studiezi ofertele de muncă, mai ales să verifici site-urile de profil.
3. Găsește-ți prieteni în fiecare companie care te interesează
Cum internetul este cea mai importantă resursă de documentare pentru angajați, dar și pentru angajatori, este foarte important să profiți de acest lucru pentru a putea găsi contactele de care ai nevoie pentru obținerea locului de muncă dorit.
4. Deschide calea pentru un interviu la telefon
Odată ce ai obținut contactele dorite, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să trimiți un email cu o scrisoare de intenție pentru angajare, în care îți arăți disponibilitatea de a purta un interviu la telefon sau chiar pe Skype.
5. Dacă te cheamă pentru un interviu față în față, acceptă fără rețineri
Dacă ai trecut cu succes de primul interviu, prin telefon sau online, și primești o invitație pentru un al doilea interviu față în față, nu ezita și acceptă acest efort. Ai trecut de un pas important, acum este șansa ta să obții locul de muncă pe care ți l-ai dorit atât de mult.
6. După obținerea jobului, nu uita să te simți bine la muncă
Adu-ți cana preferată, fotografia cu persoanele pe care le iubești, iar pentru o bună concentrare apelează cu încredere la căștile audio bluetooth pentru a reda muzica de fundal preferată.
Lasa un raspuns