Încă de la primele ore, la graniţele din vestul ţării a început testul răbdării. Oamenii s-au pregătit să aştepte ore întregi, aşa cum au văzut că se poate întâmpla. De altfel, sute de mii de români ar trebui să plece zilele acestea din ţară. Spre norocul lor, în unele vămi autorităţile au luat măsuri pentru ca trecerea prin vamă să nu se transforme într-un coşmar.
Timpul de aşteptare în Vama Petea şi în vămile din vestul ţării este de 20 de minute. Poliţiştii de frontieră şi-au luat toate măsurile pentru această perioadă deoarece, cel mai probabil, situația se va schimba de la o oră la alta.
Tot personalul lucrează la capacitate maximă, fiind deschise toate arterele pe sensul de ieșire din țară. În Vama Nădlac au fost operaționalizate două stații mobile de verificare a documentelor pentru ca românii să poată trece mai repede granița.
În momentul în care pornesc la drum să verifice aplicaţia Trafic Online şi să folosească vămile cu timpi de aşteptare mai reduşi.
Haos la granița, în a doua zi a anului
Şofer: Am plecat la 6:30 de acasă, dar din cauza ceţii am încetinit pe drum. Mă întorc în ţara unde îmi câştig pâinea, dar ţara mea adevărată e România.
Duminică, socoteala de acasă nu s-a potrivit însă cu cea de la frontieră. Coloana de maşini s-a format încă de pe autostradă, cu câţiva kilometri de intrarea în vama Nădlac. Ca să mai aerisească traficul, autorităţile au deschis opt artere doar pentru ieşirea din ţară. În plus, au trimis două echipe mobile de vameşi ca să verifice actele celor din maşini. N-a fost suficient, iar nervii şoferilor au început să cedeze.
Şofer: Trafic infernal. Avem o oră, o oră şi de când aşteptăm să putem să trecem în Ungaria. Bănuiesc că ce e în spate nu e prea bine.
Spre prânz, oamenii au stat şi câte două ore la cozi. Iar situaţia n-are şanse să se îmbunătăţească în următoarele zile.
Dincă Andrei Alexandru, purtător de cuvânt Poliţia de Frontieră Arad: Recomandăm participanţilor la traficul transfrontalier consultarea aplicaţiei Trafic Online şi utilizarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise în regim internaţional la graniţa cu Ungaria, relatează observatornews.ro.
Lasa un raspuns