Atunci când îți dorești un confort sporit și un nivel de securitate ridicat, mai ales când stai la casă, este necesar să faci anumite investiții. Stabilește-ți un buget și setează-ți prioritățile, ca să începi să faci schimbările necesare. Iată aspectele de care să ții cont și sfaturile utile cu ajutorul cărora să obții rezultatele pe care ți le dorești, ca să îți ușurezi viața.
Un sistem de securitate pe care te poți baza
Ca să îți ții casa în siguranță, implicit pe cei dragi și bunurile de valoare, ai nevoie de un sistem de securitate eficient. Așadar, atunci când vine vorba de măsuri de securitate corespunzătoare, apelează la camere de supraveghere, pe care să le instalezi atât în interiorul casei, cât și în afara ei. Ia și o ușă metalică ranforsată. De asemenea, o să-ți prindă bine un sistem antiefracție și unul de alarmă, care să descurajeze hoții.
Pe de altă parte, fiindcă stai la curte, montează-ți un kit de automatizare a porților batante, cu ajutorul căruia porțile să se închidă și să se deschidă automat. În plus, o să îți prindă bine și un videointerfon, prin intermediul căruia să oferi accesul pe proprietatea ta doar celor pe care îi cunoști. Iar când vine vorba de păstrarea bunurilor de valoare în siguranță, depozitează-le în casete de valori și seifuri. În plus, ia în calcul și calamitățile, așa că instalează-ți detectoare cu senzori pentru gaze, fum, incendiu sau inundații.
Un sistem de încălzire cu un randament eficient
Spre deosebire de traiul la bloc, când locuiești la casă ai mai mult spațiu la dispoziție, implicit mai multe încăperi. Așadar, ai nevoie de un sistem de încălzire eficient, care să propage căldura uniform. Totuși, ca să nu ai pierderi de energie, deci nici facturi uriașe la curent sau gaze, este important să îți termoizolezi casa. Iar ca să te asiguri că instalația de căldură este montată corespunzător, folosește tevi din inox.
Totodată, ca să ai costuri reduse la energie, apelează la vata bazaltica, cu care să izolezi termic locuința, astfel încât să nu se risipească căldura. În plus, acest produs asigură și izolarea fonică și, în același timp, este ignifugă si hidrofobă, adică nu întreține focul și nici nu absoarbe apa. Apoi, în funcție de bugetul pe care îl ai la dispoziție, poți să îți montezi o centrală termică pe gaz, de exemplu, sau pe combustibil solid.
Obiectele smart care îți ușurează viața
Cu siguranță, îți dorești mai mult timp liber, inclusiv un confort sporit în casă, ca să faci activitățile tale preferate, nu să te ocupi de treburile casnice. Drept urmare, lasă aparatele smart să îți faciliteze traiul de zi cu zi. Pentru că ai multe camere la dispoziție, mai mult ca sigur să faci curățenie reprezintă o corvoadă. Așadar, folosește un robot de aspirare în loc de un aspirator clasic. De asemenea, ia-ți și o mașină de spălat vase, ca să nu mai pierzi timp prețios cu această îndeletnicire.
Pe de altă parte, dacă nu ai chef să gătești, apelează la un multicooker, iar că să încălzești mâncarea, la un cuptor cu microunde. În plus, o să îți prindă bine și un prăjitor, un blender, un storcător sau un espressor, ca să ai mereu cafea proaspătă. Iar ca să respiri aer curat, fără microorganisme dăunătoare, folosește un purificator de aer. Pentru haine mereu uscate, mai ales pe timpul iernii, ți-ar prinde bine o mașină de spălat cu uscător încorporat.
Așadar, vezi care sunt prioritățile familiei tale și ia măsurile necesare, astfel încât să ai parte de confortul pe care ți-l dorești. Stabilește bugetul și începe să faci schimbările de care ai nevoie. Poate o să îți prindă bine un alt sistem de încălzire, plus o termoizolare eficientă a locuinței, câteva electronice și electrocasnice de ultimă generație, o mașină personală sau un sistem de securitate performant.
Sursă foto: Shutterstock.com
Lasa un raspuns