Un băiat de 15 ani din comuna Satu Mare și-a găsit tatăl de 40 ani mort în șură.

Polițiștii deplasați la fața locului ieri, 14 august, au găsit urme de violenţe pe decedat, iar în urma cercetărilor efectuate, a stabilit faptul că în noaptea de 13 spre 14 august, victima a exercitat acte de violenţă fizică asupra soţiei sale, aceasta necesitând îngrijiri medicale la Spitalul municipal Rădăuți, unde a fost internată.

Pe acest fond, victima, aflată într-o anexă a locuinţei, a fost lovită de mai multe ori în zona capului cu o țeavă metalică de către fiul său, fiindu-i provocate leziuni grave, ce au condus la decesul acestuia.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat.

Faţă de suspect s-a dispus măsura internării în cadrul unităţii medicale specializată din municipiul Iaşi, în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice, urmând ca în funcţie de concluzii, să se dispună procedural.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.