Deputatul de Suceava, Sanda Maria Ardeleanu prezintă o parte din proiectele pe care le va susţine in Parlament, alături de senatorul Gheorghe Flutur şi deputatul Ioan Balan. Ardeleanu se va preocupa în mod special de Universitatea Ştefan Cel Mare din municipiul reşedinţă de judeţ. Cel puţin asta declară pe blogul personal.

Împreună cu senatorul Gheorghe Flutur și deputatul Ioan Balan, am depus peste 360 de amendamente la Proiectul de Lege pentru Bugetul de Stat pe anul 2013. Peste 50 dintre acestea vizează învățământul sucevean, iar  astăzi le voi susține în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport.

Pentru Universitatea „Ștefan cel Mare” am depus un număr de amendamente ce vizează reabilitarea exterioară și sitematizarea verticală în campusul universității (reamenajarea aleilor pietonale, a parcărilor precum și a spatiilor verzi – 5.000 mii lei), reabilitarea spațiilor de învățământ din corpul  A (3.000 mii lei), consolidarea tronsonului fundației de la  scara F6 a corpului E (460 mii lei). Aceste investiții presupun suplimentarea bugetului Ministerului Educației Naționale care, din păcate, și anul acesta este unul de criză (3,2 % din PIB).

Aproape jumătate din amendamentele parlamentarilor PDL de Suceava  vizează proiecte de infrastructură de care județul are mare nevoie:

–         o sumă mai mare pentru finalizarea, anul acesta, a rutei ocolitoare a municipiului Suceava;

–         construcţia rutei ocolitoare a municipiului Rădăuţi;

–         modernizarea DN 29 Suceava – Botoșani;

–         construcția autostrăzii Focșani-Roman-Suceava;

–         reabilitarea Gării Ițcani;

–         construcția Sălii Polivalente;

–         finalizarea Catedralei „Nașterea Maicii Domnului”;

–         finalizarea Centrului Cultural Bucovina;

–         înființarea unui Centru de recuperare la Suceava.

Amendamentele noastre urmăresc readucerea în atenția Guvernului a importanței investițiilor pentru Bugetul de stat precum și crearea de noi locuri de muncă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.