Doi elevi din clasele a XI-a și a XII-a din județul Suceava au fost eliminați de la proba de simulare a BAC-ului la Istorie. Potrivit reprezentanților IȘJ Suceava, elevul din clasa a XI-a este de la Liceul „Oltea Doamna” Dolhasca și a fost dat afară din examen din cauză că i-a sunat telefonul, iar cel de-al doilea, este de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți și a fost eliminat din cauză că a încercat să copieze cu telefonul mobil.

„Tezele lor primesc nota 1, însă notele nu se trec în catalog fără solicitare scrisă din partea elevilor. La nivelul fiecărei unități de învățământ se stabilește care vor fi măsurile luate”, a declarat Cezar Anuței, purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava.

La nivelul județului Suceava sunt 12 412 elevi în clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a, care susțin probele simulării Bacalaureatului. Dintre aceștia, la simularea examenului de Bacalaureat la proba la alegere a profilului au fost prezenți 10 870:  5 343 din clasa a XI-a, 5 395 din clasa a XII-a și 132 din clasa a XIII-a, în timp ce de la probă au absentat 1 540: 348 din clasa a XI-a, 759 din clasa a XII-a și 433 din clasa a XIII-a.

Rezultatele vor fi comunicate pe data de 29 martie.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.