Moş Crăciun vine şi în acest an la Câmpulung Moldovenesc, la invitaţia Primăriei și a Consiliului Local. Potrivit edilului Mihăiță Negură, Moşul sosește pe platoul central miercuri, 22 decembrie 2021, la ora 13:00.

„Anul acesta Moș Crăciun are pregătite 1.500 de cadouri pentru a fi oferite tuturor copiilor prezenți pe platou”, a declarat primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură.

Evenimentul intitulat „Vine, vine Moș Crăciun” va debuta cu întâmpinarea Moșului în centrul municipiului de la poalele Rarăului, momentul fiind urmat de premierea sportivilor câmpulungeni.

Edilul Mihăiță Negură a precizat că pe scena amplasată pe platoul central din oraș va avea loc și un spectacol susținut de grupuri de copii de la mai multe unități de învățământ din localitate. Este vorba despre colindătorii de la Grădinița nr. 5, Corul „Magii de la Răsărit” al Școlii Gimnaziale „George Voievidca”, Grupul „Floare de Colț”, Corul „Vivat” al Școlii Gimnaziale „Bogdan Vodă”, Grupul „Mlădițe Bucovinene”, eleva Geanina Surpat de la Colegiul Național „Dragoș Vodă”, Grupul Vocal „Ștefanelli’s” și urătorii Ioan și Paul de la Școala Gimnazială „Teodor Ștefanelli”, eleva Ana Maria Crăiuț, precum și Grupul „Glasuri de bucovineni” de la Liceul Tehnologic nr. 1. Totodată, pe scenă vor evolua și Grupul Vocal „Flori de Crin” al Școlii Profesionale Speciale, Grupul Vocal „Mlădițe Bucovinene” al Parohiei Înălțarea Domnului și Grupul de Datini și Obiceiuri al Colegiului Silvic Bucovina.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.