Tinerii suceveni, şi nu numai, interesaţi de Programul de Internship al Guvernului se pot înscrie până la data de 15 mai 2016. Programul se va derula în perioada 22 iulie – 22 septembrie 2016 şi are ca obiectiv implicarea tinerilor performanţi în activităţile Guvernului, pentru dobândirea experienţei şi a cunoştinţelor practice. Dincolo de activitatea zilnică în cadrul administraţiei centrale, stagiarii vor avea ocazia să participe la discuţii şi mese rotunde în prezenţa unor înalţi oficiali ai statului român, precum şi la traininguri şi workshopuri tematice. Pe durata programului, stagiarii vor primi o bursă care să contribuie la amortizarea costurilor de subzistenţă în cele două luni ale stagiului. Perioada de înscriere se va încheia pe 15 mai, urmând ca în intervalul 16 – 22 mai să aibă loc evaluarea candidaturilor. Programul oficial de Internship al Guvernului a debutat în 2013, cu 25 de tineri stagiari care au contribuit la activităţile din cadrul Palatului Victoria. În 2014, programul a fost extins la nivelul ministerelor, având ca beneficiari peste 180 de stagiari. În 2015, alţi 300 de studenţi şi tineri absolvenţi au avut oportunitatea să facă parte din administraţia centrală, în cele 72 de instituţii implicate.
Și tinerii suceveni se pot înscrierie în Programul de Internship al Guvernului

Programul de Internship al Guvernului din acest an, prin care 150 de tineri vor avea posibilitatea de a-şi desfăşura stagiul de practică la Palatul Victoria, în ministere şi în celelalte instituţii, a fost lansat oficial.
Lasa un raspuns