Joi, la exact o săptămână de când poliţistul ucis în misiune de Ionel Marcel Lepa a fost condus pe ultimul drum, de peste 2.000 de oameni, va fi înmormântat şi criminalul său.
Ionel Lepa, în vârstă de 47 de ani, şi-a pus capăt zilelor chiar în celula în care era încarcerat. După ce medicii legişti au efectuat necropsia, trupul neînsufleţit a fost ridicat de către rude şi dus la Lugoj.
Familia a vrut să depună sicriul la capela cimitirului de pe strada Hezerişului, acolo unde este şi locul de veci al lui Lepa, însă preotul de aici a refuzat, scrie sursadevest.ro.
Explicaţia vine de la mitropolitul Banatului, care s-a interesat despre această situaţie şi spune că Ionel Lepa ţine de o altă parohie. Drept urmare, rudele au dus sicriul la o altă capelă, urmând ca mâine să fie luat de aici şi dus în cimitirul de pe strada Hezerişului, unde va avea loc înmormântarea.
Ionel Lepa va avea parte de o slujbă simplă, oficiată de un singur preot, o slujbă specifică în cazul persoanelor care se sinucid.
Sursa: www.observator.tv
Lasa un raspuns