Orașul Gura Humorului găzduiește, în perioada 5-6 iunie 2019, Reuniunea directorilor generali din UE în domeniul pădurilor, eveniment care pune accent pe adaptarea la schimbările climatice și exploatarea durabilă a pădurilor, în context național și internațional și care reunește 100 de participanți din 19 state membre ale Uniunii Europene, precum și din instituții internaționale, europene și naționale.

Având în vedere faptul că agenda europeană de mediu în perioada următoare, inclusiv pentru anul 2019, pune accent pe adaptarea la schimbările climatice și pe exploatarea durabilă a pădurilor, în prima zi a reuniunii a fost prezentat contextul național, respectiv pădurile și silvicultura în România, iar ulterior discuțiile au continuat cu o sesiune privind protejarea pădurilor seculare și conservarea biodiversității.

La eveniment a participat și prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi, care le-a spus celor prezenți la eveniment, că nu întâmplător, această reuniune are loc în județul Suceava, acesta fiind al doilea ca mărime în România în ceea ce privește suprafața, mai mult de jumătate din aceasta fiind acoperită de fond forestier.

Aceasta i-a îndemnat pe participanți ca, pe perioada șederii lor în zonă, să îmbine utilul cu plăcutul, să admire peisajele, să viziteze ctitoriile istorice și să se bucure de ospitalitatea sucevenilor și de gastronomia locală. De asemenea, prefectul județului le-a transmis acestora că îi așteaptă să revină în județ ca turiști,pentru a profita de ansamblul de oportunități culturale, istorice, dar și de ansamblul de tradiții și obiceiuri care nu vor mai putea fi regăsite în altă parte.

Și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a fost prezent la eveniment, acesta vorbindu-le invitaților și în calitate de absolvent al Facultății de Silvicultură.

„Am lucrat 15 ani în administrația silvică de stat, de la șef de district pe 2.000 de hectare, până la ministrul Agriculturii și Pădurilor în 2005-2006. Am deținut această funcție de ministru în cabinetul care a dus România în Uniunea Europeană. Am negociat dosarele cele mai grele legate de agricultură și păduri. Vă felicit pentru temele alese pentru discuțiile din România”, a declarat Gheorghe Flutur.

Acesta le-a vorbit celor prezenți și despre legătura dintre administrația silvică și administrația publică, spunând că cele două ar trebui să lucreze foarte mult împreună, despre nevoia de o mai strânsă colaborare referitoare la accesul la resurse, dar și despre faptul că este și rămâne adeptul compensărilor din fonduri de la nivel național atunci când proprietarii nu pot avea acces la resurse.

 

Secretarul de stat pentru păduri din cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor, Daniel-Constantin Coroamă, a menţionat că „În contextul european actual, Strategia forestieră a UE reprezintă un cadru de referință esențial pentru facilitarea coerenței și coordonării politicilor UE și ale statelor sale membre, în conformitate cu principiile de gestionare durabilă a pădurilor”.

De asemenea, secretarul de stat Daniel-Constantin Coroamă a subliniat faptul că „îmbunătățirea coordonării și comunicării între autorități și între state va conduce la o mai bună înțelegere a potențialului oferit de pădure pentru producția și consumul durabil de lemn și produse nelemnoase și pentru contribuția acestora la îndeplinirea mai multor obiective de dezvoltare durabilă”.

Directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu a declarat că unul dintre considerentele pentru care a ales ca evenimentul să aibă loc la Suceava este acela că aici se găsesc cele mai frumoase păduri, cele mai frumoase locuri, cele mai frumoase comunități, dar și cea mai mare diversitate de comunități etnice, această zonă fiind o mândrie pentru România.

„Aici, la Suceava, avem Facultatea de Silvicultură, avem și colegiu de silvicultură. Aici, o țară întreagă vine să învețe. Și în școala românească, primul principiu după care învățăm modul de gospodărire a pădurilor este acela de a face asemenea cu pădurea pe care o ai în gospodărire încât și generațiile viitoare să se bucure de aceleași privilegii de care ne bucurăm noi”, a transmis Gheorghe Mihăilescu.

La eveniment a participat și primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc,  care le-a vorbit celor prezenți în limba engleză și le-a transmis un mesaj de bun venit în localitatea pe care o reprezintă. De asemenea, la eveniment a fost prezent și deputatul Emanuel Havrici, membru în comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice.

În încheierea dezbaterilor a  fost abordat contextul internațional prin prezentarea elementelor comune ale Strategiei forestiere a UE și ale ale procesului Forest Europe în ceea ce privește cadrul general pentru gestionarea durabilă a pădurilor.

În cea de-a doua zi a reuniunii, participanții vor efectua o vizită de lucru în Codrii Seculari Slătioara, județul Suceava.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.