Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 6-4, pe Elise Mertens (Belgia), locul 17 WTA şi cap de serie numărul 16, calificându-se pentru a patra oară în sferturile de fnală ale Australian Open. În urma acestui rezultat, Halep va urca pe locul 2 WTA, după competiţia de la Melbourne.
Un meci greu a avut Simona Halep pe Rod Laver Arena, chiar dacă victoria înregistrată, din nou în două seturi, precum toate partidele jucate la AusOpen, anul acesta, ar arăta altceva. Ea a câştigat o dispută dură, cu mintea şi inima, cu un efort deosebit şi cu o tactică potrivită.
Precizia, condiţia fizică optimă şi serviciul au fost atuurile Simonei Halep luni. Ea s-a postat în defensivă în partida cu Mertens, lăsându-i iniţiativa adversarei. Iar jucătoarea belgiană a atacat din start, a schimbat des şi repede direcţia mingii şi a căutat tot timpul să puncteze decisiv. Românca a aşteptat-o cu o apărare exactă, şi-a cântărit atent execuţiile, mai ales la retur şi a penalizat-o pe rivală atunci când a trebuit. Mertens a fost spectaculoasă în evoluţie, dar risipitoare cu punctele, spre deosebire de Halep, care a dat dovadă de cele mai multe ori de o precizie chirurgicală.
Cu un serviciu la cote înalte, sportiva română a jucat inteligent, precis, cu un efort generos. Însă ea nu a fost tot meciul aşa. În setul al doilea, în care avea un avantaj considerabil, 3-0, cu două break-uri, românca şi-a mai pierdut din luciditate, iar Mertens, o jucătoare care cedează greu, atât a aşteptat. Belgianca şi-a redus cadourile şi jocul ei, la fel de riscant, dar mai exact, a readus-o în partidă. Din fericire, campioana română nu şi-a pierdut stabilitatea psihică şi avut ultimul cuvânt împotriva tenacei Mertens.
Simona Halep a reuşit break-ul în setul I la scorul de 1-1, dar după ce a condus cu 3-1 a fost egalată şi întrecută de adversară, 3-4, în cea mai bună perioadă de joc a acesteia din urmă. Cu multă muncă, fostul lider WTA a pus apoi ghem după ghem pe tabelă, şase la rând. După primele trei, a închis primul set cu 6-4, în 50 de minute.
În setul al doilea, Halep a condus cu 3-0, după două break-uri, dar şi-a redus apoi concentrarea şi Mertens a revenit în joc, apropiindu-se la un ghem, 2-3. Sportiva de pe locul 17 mondial a reuşit egalarea la 4 şi apoi a rezistat la patru mingi de break ale jucătoarei române. Halep a reuşit până la urmă să obţină preţiosul break, de 5-4, şi să închidă partida, tot cu 6-4, după o oră şi 37 de minute de joc.
Halep va evolua în faza următoare cu Anett Kontaveit (Estonia), locul 31 WTA şi cap de serie numărul 28, care a învins-o pe Iga Swiatek (Polonia), locul 56 WTA.
Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 525.000 de dolari australieni (357.000 de dolari americani) şi cu 430 de puncte WTA.
Anul trecut, Simona Halep a fost eliminată în optimi la AusOpen de americanca Serena Williams, scor 6-1, 4-6, 6-4. Halep a fost finalistă la Melbourne, în 2018, când a pierdut în ultimul act în faţa danezei Caroline Wozniacki, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4.
sursa: www.observator.tv
Lasa un raspuns