Sâmbătă, 11 martie, la Cajvana a avut loc ediția a VII-a a Simpozionului Internațional „Armonie prin joc și cânt, port și cuvânt”, printre organizatori numărându-se Liceul Tehnologic Cajvana, reprezentat de directorii Robu Nicolae, Ciotu Iulian, Iacoban Floarea şi Grădiniţa cu Program Normal, reprezentată de doamna director Gurău Domnica.

Deoarece, de curând s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Femeii, simpozionul a avut ca temă „Un mărţişor pentru mama”.

Manifestarea a urmărit educarea copiilor pentru cunoașterea, păstrarea, cultivarea și continuarea tradițiilor și obiceiurilor poporului român, specifice lunii martie, stimularea creativității și a potențialului artistic al elevilor și cadrelor didactice, precum şi dezvoltarea sentimentelor de dragoste și prețuire pentru mama ca și valoare națională pentru că „mama dă naștere fiilor și fiicelor națiunii”.
Simpozionul a avut trei secţiuni: „Chipul mamei” – referate şi lucrări; prezentările au omagiat „Mama”, iar creaţiile artistice au simbolizat „Gânduri închinate mamei”.
Lucrările simpozionului au fost deschise de directorul coordonator al Liceului Tehnologic Cajvana, prof. Nicolae Robu. Un cuvânt de bun venit au transmis invitaţilor şi primarul oraşului Cajvana, Gheorghe Tomăscu, precum şi profesorul Iulian Ciotu, directorul adjunct al liceului din Cajvana.
Faptul că la Cajvana se păstrează tot ce este românesc, valorile tradiţionale ce vor fi transmise mai departe, a fost subliniat de primarul Gheorghe Tomăscu, iar preotul Davidoaia Gheorghiţă a adresat mulţumiri celor „care duc tradiţia, cultura, rădăcinile acestui popor mai departe. E o mare binecuvântare că trăim pe pământul în care aceste valori mai vieţuiesc.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unor invitaţi de marcă: senatorul Virginel Iordache, Gavril Mârza, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava şi fiu al Cajvanei, lectorul universitar doctor Vasile Demciuc, reprezentant al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, directorul Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, din cadrul Centrului Cultural Bucovina, Călin Brăteanu, profesorul Marin Rusu-directorul Liceului Teoretic Pan Halippa Edineţ, Republica Moldova, profesoara Anna Bruja, reprezentanta Gimnaziului din Crasna, Ucraina, edilul oraşului Cajvana, Tomăscu Gheorghe şi reprezentantul Parohiei Cajvana, preot paroh, doctor Davidoaia Marius Gheorghiţă.

17239770_1460864030619871_4705702806501180009_o

17158948_1460866240619650_923607778930619535_o
După momentul festiv dedicat deschiderii simpozionului s-a dat cuvântul lectorului profesor doctor Demciuc Vasile pentru a modera lucrările simpozionului, desfăşurarea propriu-zisă a materialelor şi momentelor artistice pregătite de organizatori.

17310120_1461354047237536_2286612260768334739_o
În sala Căminului Cultural, gătită de sărbătoare cu lucrările elevilor din localitate şi nu numai, dedicate primăverii, în special MAMEI, amenajată cu bun gust de Consiliul Şcolar al Elevilor, sub atenta supraveghere a doamnei Consilier Educativ, profesor pentru învăţământul primar, Tomuţ Cristina şi a responsabilei cu promovarea imaginii Liceului Tehnologic Cajvana, profesoara Seserman Lidia Loredana, cu expoziţia de tablouri lucrate minuţios cu mărgele pe sticlă adusă de delegaţiile de peste hotare, tocmai din Edineţ, cu mini-expoziţia de icoane pe lemn „Chipul Mamei în iconografie” expusă de profesorul pentru învăţământul primar, Traian Seserman, s-a dat startul evenimentului.
La secţiunea întâi, cea a referatelor, intitulată „Chipul Mamei” s-au remarcat doamna profesor învăţământ preşcolar Iacoban Floarea cu tema „Chipul mamei în desenele copiilor preşcolari” şi doamna profesor învăţământ primar, Dranca Minodora, cu referatul „Mama, altarul nemuririi”.
A fi mamă e bucurie şi durere, mândrie şi putere, glorie şi măreţie, începutul şi sfârşitul misiunii sfinte a femeii, iar pentru fiecare dintre noi mama reprezintă fiinţa căreia îi suntem datori pentru tot ceea ce suntem. Prezentările power point au făcut publicul să lăcrimeze: „Gânduri închinate mamei”-ppt realizată şi prezentată de doamna profesoară pentru învăţământul preşcolar, Ungureanu Liliana, „Chipul Mamei în literatura română”- prezentare realizată de elevii clasei a VII-a A, Viorica Lucan şi Crăciun George Pîţu, coordonaţi de doamna profesoară de limba şi literature română, Robu Sanda-Oana, „Elogiu Educatoarei”, adus în faţa publicului de doamna profesoară pentru învăţământul preşcolar, directoare a G.P.N. Cajvana, Gurău Domnica, „Şase pui şi-o biată mamă”, o altfel de prezentare în power point realizată de doamnele profesoare pentru învăţământul primar Bârgăuan Anuţa şi Ciuhan Domnica şi „expusă” de elevii claselor I E şi a II-a E, Teodorovici Gheorghe şi Răcari Maria.

17192376_1460867773952830_4397891453971608102_o 17192331_1460875617285379_7775067795473828615_o

Fiecare mamă este unică. Dar unele trăsături, mai degrabă cele neplăcute pot fi reunite şi studiate împreună, iar apoi etichetate în tipologii sau tipuri de mame”, a subliniat în prezentarea sa intitulată „Tipuri de mame”, doamna profesoară pentru învăţământul primar, Seserman Lidia Loredana.
Cu puţin curaj, mamele aflate în sală s-au regăsit în una sau mai multe dintre tipurile de mame caracterizate: mama indulgentă, mama autoritară, mama protectoare sau mama democratică.
Programele artistice pregătite şi prezentate integrat de elevi şi cadre didactice au fost numeroase şi au atras atenţia publicului până la final.
Astfel, au evoluat pe scenă elevii Clasei Pregătitoare D, coordonaţi de doamna profesoară pentru învăţământul primar, Mîrza Rahila cu „Serbarea închinată mamei”, Puşcuţă Ionela sub îndrumarea doamnei educatoare Iacoban Floarea, cu cântecul „La oglindă”, elevii Clasei Pregătitoare A îndrumaţi de doamna profesor pentru învăţământul primar Solcan Trandafira cu momentul artistic „Să cântăm şi să dansăm pentru mama”, grupul instrumental format din elevii Ciotu George, Boca Gabriel şi Bîrgăuan Denisa coordonaţi de domnul instructor Doru Cotos – „Pe strunele viorilor, un cântec pentru mama”, elevii clasei a III-a A, coordonaţi de doamna profesor pentru învăţământul primar Dranca Minodora cu sceneta „Şase pui şi-o biată mamă”, elevii clasei a II-a A coordonaţi de doamna profesor pentru învăţământul primar Davidoaia Irina, cu cântecul „Azi e ziua mamei” şi dansul modern „Pentru tine, mama mea !”; valsul „O floare pentru mama” pregătit de doamna profesoară Lucan Casandra şi dansat de elevii clasei a Va D; gânduri dedicate mamei de către elevii Mâţan Rebeca şi Moroşan Gavril din clasa a VI-a A, sub îndrumarea doamnei profesoare de limba şi literatura română, Crăciun Pîţu Cristina; elevii Tomescu Paraschiva şi Ştirbu Gheorghe cu cântecele populare „Azi e ziua mamei mele” şi „Mama, icoana sfântă a vieţii mele”.

17191865_1460880897284851_7640744850864950965_o 17212279_1460891450617129_2296285025887636118_o 17218659_1460887430617531_4854888555366495216_o 17218659_1460889757283965_1141343716786043039_o 17239730_1460879280618346_2657966049281681355_o
Un moment deosebit de frumos, care a adus multă căldură în suflet și a fost interpretarea în limba franceză a melodiei „Elle” a artistei Melissa de către eleva Seserman Teodora Camelia, coordonată de doamna profesoară de limbă franceză, Senciuc Daniela.
Minunata melodie în care femeia este descrisă cu toată măreția ei, „Jos pălăria pentru femei!” a adus aplauze ritmate în interpretarea cu succes de eleva Seserman Diana-Anastasia.

Aproape de finalul simpozionului, o surpriză pentru directorul Centrului Cultural Bucovina, artistul desăvârşit al cântecului popular, Călin Brăteanu, a fost interpretarea melodiei sale dedicate mamei, „Numa tu ştii, mamă!”, de către surorile Seserman.
Printre invitaţii acestui eveniment s-a numărat şi eleva Şcolii Generale nr. 1 din Suceava, Iulia Rusu, interpretă a cântecului popular, care a prezentat un cântec tot în cinstea mamei.
Durerea pierderii celei mai dragi fiinţe din lume, a mamei, persistă toată viaţa… şi aici s-a simţit în prezentarea power point a lucrării „Întâlnire cu mama”, de doamna profesor pentru învăţământul primar, Tomuţ Cristina, care a făcut publicul să lăcrimeze.
În finalul evenimentului, Călin Brăteanu s-a arătat mulţumit de continuitatea desfăşurării simpozionului, considerând necesară implementarea tradiţiilor şi obiceiurilor în educarea elevilor. „Aşa cum nu poate fi vorba despre viitor dacă nu ai trecut, tot aşa nu poţi vorbi despre un popor, dacă nu îi cunoşti creaţia populară şi folclorul care îi umple sufletul”, a afirmat Călin Brăteanu. Tot dumnealui a adresat felicitări celor care purtau frumoase costume populare, printre care toate cadrele didactice din oraş, care educă tânăra generaţie în spirit patriotic şi pentru respectarea valorilor.
Simpozionul internaţional organizat la Cajvana a fost, din nou, un bun prilej de reafirmare a identităţii. Este demn de remarcat exemplul autorităţilor locale din Cajvana care sprijină păstrarea şi ducerea mai departe a tradiţiilor şi obiceiurilor populare, dar şi cel al cadrelor didactice de la instituţiile de învăţământ din localitate, care au reuşit să organizeze un eveniment cultural de excepţie, din toate punctele de vedere.
Nicolae Robu, directorul liceului Tehnologic Cajvana, profund emoționant, a mulțumit în final tuturor celor implicate, invitând pe toată lumea la Restaurantul „La Puiu”.
Le mulțumesc celor care au urmărit simpozionul nostru și vă felicit pentru această expoziție, pentru reprezentările poetice, pentru momentele cultural-artistice. Mulțumesc tuturor celor care duc cultura suceveană acolo unde îi este locul”, a spus directorul Liceului Tehnologic Cajvana, Nicolae Robu.
Şi primarul Tomăscu Gheorghe a mulțumit invitaţilor, dar şi celor ce s-au implicat: „vă mulțumesc și vă felicit pe toți, inclusiv cadrele didactice care și-au pregătit atât de bine referatele, lucrările, prezentările, programele artistice şi atmosfera de primăvară prin expoziţia din sală. Știu că nu v-a fost ușor și știu că toate se realizează prin muncă.
Dar uitați că de multe ori munca are și răsplată. Vreau să vă felicit încă o dată pe toți și vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut ca această primăvară să fie cu adevărat o primăvară frumoasă”.
Profesoara Anna Bruja, reprezentantă a Gimnaziului din Crasna, precum şi directorul Liceului Teoretic Pan Halippa Edineţ, profesorul Marin Rusu, au felicitat echipa și pe toți cei care au participat la realizarea acestui eveniment.
Vă dorim succes în muncă și sperăm să ajungem ca aceste relații de legătură între instituțiile noastre de învățământ să se realizeze pe o perioadă foarte îndelungată. Vă mulțumim foarte mult pentru căldura cu care ne-ați primit”.

17218452_1461579403881667_710108291225305812_o
Lectorul profesor dr. Demciuc Vasile a mărturisit că a fost impresionat de modul în care s-a desfăşurat a VII-a ediţie a Simpozionului, manifestându-şi dorinţa de a reveni la Cajvana.

17157827_1461343850571889_5591867559330889870_o 17191821_1461538780552396_8958850190797363112_o 17211989_1461586067214334_4310136777998604307_o 17218739_1461549653884642_1241692664052439657_o 17240618_1461550817217859_7041637858838924041_o